Ce ne mai place să măcinăm vorbe… Expulzăm cuvintele din guri cu o plăcere incomensurabilă, iar dacă se potrivește prin decor și o conjunctură propice – cum ar fi alegerile prezidențiale, spre exemplu, sau dezvăluirile apocaliptice ale brusc iluminatului și descătușatului Turcescu – atunci lăsăm totul la o parte și ne dedicăm discuțiilor prelungite. Că ele sunt sterile nici nu mai contează. Important este să părem în mijlocul evenimentelor, atinși de mângâierea caldă a inspirației de moment și implementați în scenariile pe care le fabrică alții.

Scenarita este o boală mondială, nu putem contesta asta. Unii trăiesc doar pentru a lansa pe piață fumigene, indiferent dacă este vorba despre nelipsiții omuleți verzi, mișmașurile de pe Wall Street, nemurirea lui Elvis Presley sau fâșneața balerină pe care o strânge Putin în brațe atunci când lasă geopolitica la marginea patului. Pe meleagurile noastre, însă, temperatura crește instantaneu la cote alarmante, puseurile de tensiune izbucnesc precum erupțiile vulcanice, iar muritorii de rând intră în hora nesfârșită a făcătorilor de poante. Fiecare zi înseamnă un nou episod din Dosarele (chi)X. Sau din Zona Crepusculară unde ajunge prostimea după ce citește fluturașii de salariu și încearcă să calculeze câți bani vor rămâne în bugetul familiei după ce vor fi plătite lumina, cablul, întreținerea, ratele de la bănci etc.

Îngeri și demoni. Trădători și eroi. Acoperiți și descoperiți. Oferta este bogată, fiecare alege locul unde dorește să fie plasat de posteritate. Dar, de cele mai multe ori, e cu viceverța. În funcție de moment. De partea patului pe care își dorm somnul unii și alții. Politica se cerne și mai abitir în fața unui pahar cu tulburel, peste ceva vreme e gata și țuiculița, vor pocni măselele și atunci să vezi derapaje verbale și invective trimise la înaintare. Să vină pastrama la masă, înainte de toate, pe urmă până și „cașchetele” invizibile ale acoperiților capătă o cu totul altă interpretare.

Candidează și „Senior Voyage” Meleșcanu, după ce s-a eliberat prin demisie de șefia politică a SIE. Au încercat și alții marea cu degetul, de ce n-ar face-o și el? Dan Diaconescu Direct e prezent la datorie, reintrând ca o gripă rebelă în lupta cu ciocoii vechi și noi. Monica Macovei vrea să încurce ițele definitiv, Vadim Tudor e Greu de Convins să Renunțe, William Brânză ne promite proiecte viabile – cu sau fără mucegai – pe termen lung. Tăriceanu, Ghiță Funar&Kelemen Hunor (la pachet, trei în unu). Ca să fie la număr. Pe urmă vin greucenii. Ponta, Iohannis, poate chiar Udrea, în pofida vocilor care nu-i acordă decât note pentru impresia artistică. Mai blondă, mai suplă, mai optimistă, mai decoltată la dialogul cu masele. O fi scuturat cineva pernele din apartamentul de la Roman?

Vecinii se vor certa între ei ca chiorii, iar certurile vor avea exclusiv substrat politic. În astfel de condiții ingrate, nici familiile nu vor avea parte de liniște. Nevasta l-ar vrea pe Ponta – e tânăr, e vesel, e deștept, e de viitor, e și elegant pe deasupra, tu! –, soțului îi place de Nuți, însă n-are curaj să-și spună părerea. Plescăie când o vede, apoi are fantezii în care o consiliază la primele ore ale dimineații, atunci când te trezești încins, întinzi mâna și dai peste carnea și mai încinsă a femeii. Ar fi bun și „neamțul” Iohannis, se zvonește, însă e neamț de pe la noi, ceea ce schimbă oarecum lucrurile. Seriozitatea nemțească are cu totul alte conotații în context mioritic, așa că nimeni nu poate băga mâna în foc că alături de Klaus vom bea cu toții din cupa victoriei sau vom fi investitori de succes în ale imobiliarelor.

Baronii tac. Mulți joacă „la așteptare”, deocamdată, fiindcă doar dacă ajunge protejatul lor la Cotroceni (indiferent cine ar fi el, de pe stânga sau de pe dreapta) vor vorbi, vor râde în hohote și vor face exact ceea ce știu mai bine. Să fure cu ajutorul statului, aceasta fiind afacerea de succes, multiplicată corespunzător, care transformă România în sac fără fund.

„Cine seamănă vânt, culege furtună”. Victor Ponta are siguranța indestructibilă a celui care știe mai multe decât spune, iar zâmbetul mieros îi face pe adversari să se cutremure. Mai ales că există o Constituție care îi dă dreptul la două mandate. Un deceniu PSD-ist implică nu numai riscuri, ci și posibilități nenumărate pentru cine se află în tabăra potrivită. La gura Cornului Abundenței. Așa că se redesenează trasee politice, se schimbă birourile și sediile de partid, carnetele de membru și declarațiile de avere.

Din zori până-n seară, demolăm o țară. Sau mințim o țară. Sau jupuim o țară. De răstignire nu mai spunem nimic, poate pentru a nu cădea în delirul mistic marca Turcescu. Dar toate variantele sunt posibile, iar țara are numai de pierdut. Indiferent dacă s-a mai ridicat vreo clădire verde cu bani europeni, iar Victor Rebengiuc trece cu Duster-ul dintr-un județ în altul. „Mai avem multe de descoperit, călătoria continuă”!

♣ Cristian Lisandru