Trecând peste priveghiul de la Antena 3, acolo unde – pe măsură ce s-au limpezit apele – suflătorii în trompeta PSD au început a-și pune cenușă în cap, pozând în analiștii care intuiau că Ponta nu s-a înconjurat de oameni sinceri și iubitori, trebuie punctată și înfrângerea colosală înregistrată de un Călin Popescu Tăriceanu căruia i-a fost tras scaunul de prim-ministru de sub fund.
Îl vedeam pe afișe, mai zilele trecute, alături de un Victor Ponta sigur pe el, având viitorul luminos în față, încrezător în mișcarea „de maestru în ale politichiei” pe care a făcut-o atunci când s-a prezentat la datorie pe treptele Palatului Victoria pentru a o porni, vesel ca un cintezoi, alături noii parteneri politici. Lider al unui partid care nu există, imaginându-se un jucător de forță într-un USL sculat din morți, Călin își rumegă acum dezamăgirea și va fi nevoit să admită/înghită gălușca amară a realității. Nu va rămâne nimic din el ca om politic – iată o certitudine a acestei nopți. Iar stupidul joc la cacealma pe care l-a promovat de ceva vreme s-a întors, ironic, împotriva sa.
Pe măsură ce sunt numărate voturile, Victor Ponta devine din ce în ce mai mic, se miniaturizează, de unde și modul invizibil prin care și-a făcut prezența după ora 21. De partea cealaltă, Iohannis trebuie să demonstreze dacă va reuși să aibă o voce mult mai puternică decât cea a lăudătorilor extaziați (unii de tristă amintire – vezi Vasile Blaga, Adriean Videanu, MRU, Cătălin Predoiu etc.) care vor forma un zid impenetrabil în jurul său și vor dori să fie un președinte după chipul și asemănarea lor. Sau după chipul și asemănarea marinerului de cursă lungă cunoscut și sub numele lui Băsescu. Deja este etichetat drept marionetă a acestuia – conform anteniștilor cărora le mai lipsesc doar lumânările plasate în locul microfoanelor -, motiv pentru care, înainte de orice, are de lucrat intens la acest capitol. Poate să stea pe propriile picioare și să se extragă din cercul periculos al încrederii oarbe pe care ți-o conferă victoria, poate să spună ceva cu propria voce sau se va integra într-un peisaj politic protocolar din care, pe termen lung, nu va avea decât de pierdut? Am mai spus-o, mi-aș fi dorit un PNL în trena căruia să nu existe nici măcar amintirea PDL. Dar jocurile au fost făcute, iar interesele au fost puse mai presus de orice.
Aud acum ceea ce nu auzisem ieri. Că Victor Ponta nu avea experiență de om politic, că nu a fost capabil să ia decizii tranșante. Că a fost un personaj duplicitar și că s-a votat mai mult anti-Ponta decât pro-Iohannis. Este interesant cum aceiași oameni se dovedeau a fi – nu mai departe de ieri – susținătorii săi frenetici. Klaus Iohannis trebuie să tragă concluzii și din asta, mai toți cei care-ți introduc limba în ureche vor uita de tine în secunda doi după ce nu mai ești interesant și nu mai poți oferi nimic. E o lege nescrisă a politichiei, iar PSD-ul nu va face excepție. Deocamdată, Iohannis e pe val, a venit tare pe turnantă, a luat caimacul, a sedus diaspora, Ardealul și Bucureștii, plus Muntenia și Moldova (acolo unde pesediștii lui Dragnea erau siguri pe victorie), a ieșit la Universitate pentru a sărbători victoria. Dar mai e mult până departe. Și până la un al doilea mandat. Acum începe cu adevărat meciul cu PSD (cu sau fără Ponta), acum vor urma atacuri la glezne și contre legislative.
Cele două tabere politice trăiesc noaptea aceasta în funcție de rezultate. Cu șampanie sau cu ideea că s-a manipulat online, că s-a furat (deși alegerile au fost organizate de guvernul lui Ponta), că românii, în general, habar nu au pe ce lume trăiesc și, eventual, s-au transformat în băsiști.
Doar Ion Iliescu și-a respectat programul de seară. La scurtă vreme după afișarea exit-poll-urilor a ieșit din sediul PSD și, probabil, s-a îndreptat către liniștea netulburată oferită de locuința personală și de doamna Nina. Un ceai și o vorbă bună reprezintă infinit mai mult decât agitația rău-prevestitoare din curtea partidului. Probabil că știa el ce știa (unde sunt alegerile lejere de odinioară?), iar aparițiile ulterioare ale unui Liviu Dragnea trimis încă o dată la înaintare de Omul Invizibil Ponta nu prezentau pentru dânsul niciun interes.
♣ Cristian Lisandru – 17 noiembrie 2014