Îl gâdilă un surâs timid. Comerțul și sufletul său. O altă alăturare, contrastantă până la durere. Dar noi? Ce se petrece în sufletele noastre? Dar mai există suflete? Poate că sunt doar niște străini pe pământ[1] sau oglinda unui univers indestructibil[2]. O voce a intereselor trupului[3], o urnă în care închidem cenușa patimilor stinse[4]. Ce se petrece, de pildă, pentru a reveni în realitatea imediată, în sufletul acelui bătrân chinuit de nefericirea scrijelită pe un carton ordinar, ca pe o carte de vizită pe care nu o va putea introduce, niciodată, în buzunarul cuiva?

Își imaginează o scenă în care toți nefericiții lumii socializează și fac schimb de cartoane jerpelite. Unii au cancer în diferite faze, alții se luptă cu diabetul parșiv, unora le-au luat foc casele și nu mai au unde să doarmă, altora le-au dispărut copiii de săptămâni, luni sau ani. Cei mai mulți au nevoie de transplant. Încă au puterea să privească viața în ochi, sperând că mila publică are mâini de chirurg genial. Sau flerul unui broker de succes. Unul care să te scoată din rahat, extrăgându-și din propria-ți fericire financiară și confortul său pe termen lung. Sau că Dumnezeu va renunța la statutul de observator și va alege, dintr-o dată, ca și cum ai răsuci un buton, clic, implicarea izbăvitoare.

Așteptăm minuni. Numai necazurile nu vin niciodată singure. Cu minunile e mai complicat, n-au niciun chef să se lipească unele de altele, să se îmbuce precum zalele unui lanț. Și, dacă e să fim sinceri, în cazul minunilor totul ține de interpretare.

Și totuși, se simte ușor ca un fulg. Chiar dacă habar nu are încotro se îndreaptă și unde va ajunge. Deocamdată traversează bulevardul cu pași repezi, trecând prin fața unei Toyota roșii la volanul căreia s-a înfipt o brunetă tunsă băiețește care fumează și vorbește la telefon, apoi își spune că trebuie neapărat să cumpere o nenorocită de umbrelă. Și-a propus asta de o lună și amână momentul ca și cum ar fi vorba despre o alegere între viață și moarte.

Ajunge pe celălalt trotuar odată cu primele picături de ploaie. Întoarce capul, iar bruneta tunsă băiețește îi aruncă – sau cel puțin așa i se pare lui, în clipa aceea pe care mintea o alungește și o transformă într-o eternitate decupată din alte eternități ale unui puzzle etern – o privire plată. Pe urmă demarează în trombă, apăsând cu putere și nerăbdare pe accelerația propriului destin 4×4.

Ne mișcăm dintr-o parte în alta, mai repede sau mai încet, pe propriile picioare sau beneficiind de forța unor motoare nărăvașe. Uneori am dori să zburăm, să ne înmuiem vârfurile aripilor în cerul albastru și să ne scriem povestea vieții deasupra capetelor celorlalți, în așa fel încât până și indiferenții să ne citească amintirile aduse din condei. Trasăm drumuri imaginare acolo unde nu există încă, plantăm câte o bornă – copac, casă, copil – la diferite intervale de timp, amăgindu-ne cu gândul parșiv că din noi va rămâne, totuși, ceva după ce va trebui să dăm efemerului ce este al efemerului. Mai devreme sau mai târziu, începi să simți ața de pe mosor sau funia care se apropie de par și îți este imposibil să intervii pentru a tăia – dintr-o singură lovitură – linia invizibilă care te obligă, de la naștere și până la moarte, să te obișnuiești cu ideea echilibrului instabil.

♣ Cristian Lisandru


 

[1] Vezi definiția dată de Georg Trackl (n. 3 februarie 1887, Salzburg – d. 3 noiembrie 1914, Cracovia) – poet austriac, reprezentant al expresionismului timpuriu.

[2] Conform lui Gottfried Leibniz (n. 1 iulie 1646, Leipzig, d. 14 noiembrie 1716, Hanovra) – filozof și matematician german.

[3] Vezi definiția dată de George Santayana – Jorge Agustín Nicolás Ruiz de Santayana y Borrás (n. 16 decembrie 1963, Madrid, d. 26 septembrie 1952 – filozof, eseist, poet și romancier spaniol.

[4] Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășnari, d. 7 mai 1938, Ciucea) – poet român și politician, membru al Academiei Române, fost prim-ministru al României.