Călătorește în timp, urmărindu-se. Uneori ar vrea să intervină, să modifice scenariul propriei vieți, să adauge ceva sau să șteargă altceva. Nu o face. Nu neapărat pentru că, procedând astfel, ar săvârși un sacrilegiu temporal sau pentru că orice schimbare ar atrage după ea, instantaneu și inevitabil, un număr nedeterminat de schimbări care ar deveni izvorul nesecat al unor nenumărate scenarii incontrolabile. Își calcă pe urme, studiindu-se atent, râzând cu gura până la urechi la propriile glume învățate pe dinafară, lăcrimând atunci când situația o cere, țopăind ca un clovn aflat în zi de grație dacă la orizont se întrezărește umbra vreunui succes temporar.

Este personaj și observator, în același timp, un anonim privilegiat care nu poate spune nimănui nimic despre revelațiile avute atunci când se retrăiește pe sine, trăindu-și viața de mai multe ori și de fiecare dată la fel. Savurează tentația de a-și pune piedică înainte de a trece o stradă oarecare, ar dori să verse cafeaua pe pantalonii călcați la dungă, eventual să-și fure iubita de sub nas pentru a-i scrie, cu aceleași cuvinte, alte poeme de dragoste.

Se răsfoiește. Nu face o analiză la sânge. Acceptă cu mărinimie imperfecțiunile trecutului pe care l-a învățat pe dinafară și, chiar dacă simte înțepături în inimă atunci când se apropie momentul dureros al unui eșec, reușește să se abțină. Nu închide o ușă, nu răsucește o cheie, nu deschide o altă ușă, nu potrivește ceasul cu o oră în urmă, nu se întoarce niciodată din drum, chiar dacă știe că urmează să alunece pe gheață și va sta cu piciorul în gips. Nu o cotește la stânga atunci când e conștient că a merge înspre dreapta se va solda cu dureri de cap colosale.

Poate că îi este teamă. Deși dorește cu disperare să trăiască mai multe vieți. Își imaginează doar că introduce paranteze din timp în timp, că pune un punct acolo unde altădată a plasat o virgulă, că elimină linia de dialog dintr-o zi oarecare. Că încheie mult mai devreme un capitol, că aduce completări unor paragrafe mult prea scurte.

Brusc, scenariile se modifică, iar viețile lui paralele capătă consistență și trăiesc impetuos, nederanjate unele de altele. El, același el, le primește pe toate. Bucuros, captivat, emoționat, surescitat. Evoluează, involuează, coboară, urcă, râde, plânge, scrie, recită, construiește, dărâmă, iubește, urăște, cară pietre de moară, pune pietre la temelia altor evenimente personale, încearcă să intuiască/înțeleagă cum va fi sfârșitul. Sfârșiturile aceluiași el.

Un el multiplicat își intersectează pașii, se atinge ca din greșeală și merge mai departe. Fiecare el are propriile gânduri, însă – spre exemplu – cărțile răsfoite de toți acei el nu sunt niciodată aceleași. A fost extrem de surprins, inițial,  dar a ajuns la concluzia liniștitoare că  fiecare el, rămas de unul singur (de capul lui, liber să facă tot ceea ce poftește, cum poftește și când poftește – iată marele avantaj al vieților paralele), are dorințe literare diferite și încearcă să treacă prin fiecare zi exact așa cum simte. Gusturi culinare diferite, destinații diferite, îmbrăcăminte diferită. Un același el peste tot și, paradoxal, altul.

Singura constantă din viețile lui paralele este ea. Motiv pentru care, de fiecare dată când o vede la brațul unui alt el, își mușcă buzele. Enervat și chinuit de o gelozie feroce.

♣ Cristian Lisandru