În jurul propriei axe

… se învârtea ca un titirez în jurul propriei axe, asfinţind şi răsărind continuu, invidiind-o fără remuşcări pe zgâtia aceea norocoasă, botezată Alice, care ajunsese într-o Ţară a Minunilor fără să îşi dorească vreodată aşa ceva. Spre deosebire de ea, el se târa mental dinspre Cornul Abundenţei către un Eldorado intangibil, îşi imagina încântat că este un conchistador cu state vechi de serviciu şi păstra la degetul mic diamantul neşlefuit al unor viitoare descoperiri epocale sortite a-l propulsa direct pe panoul de onoare al umanităţii…

… totuşi, singurul aspect incontestabil era acela că se învârtea permanent în jurul propriei axe, iar într-o zi de toamnă încercănată, muşcată fără milă de un reumatism chinuitor, se descoperi pe sine, mai bătrân cu o viaţă netrăită, înrădăcinat într-un no man`s land sterp unde până şi Iepurele Alb refuza să mai intre…

16 noiembrie 2012

Când dormi…

Privindu-te cum dormi iau viaţa de la capăt şi trăiesc fericit iluzia reconfortantă că suntem numai noi pe lume, ascunşi într-un Eden fără margini din care nu vom fi niciodată daţi afară. Plouă cu mere în jurul nostru, iar Dumnezeu ne îmbie să muşcăm şi să facem dragoste sub privirile unor heruvimi care au aruncat în neantul uitării săbiile înflăcărate, s-au transformat în trubaduri şi cântă despre veşnicia incontestabilă a iubirii.

Tu nu ai venit din coasta mea. Am fost modelaţi amândoi de mâini nerăbdătoare şi ni s-a insuflat dor de viaţă la ora când începeau să ardă stele în cer spre a ne lumina rostogolirea pătimaşă.

În lumea noastră nu s-a strigat niciodată „Să fie lumină!” Dar s-a strigat „Să fie dragoste!” Şi acel strigăt neverosimil a cutremurat temeliile unui univers nevăzut, străpungând timp şi spaţiu, distrugând baricadele ridicate în calea îmbrăţişărilor, făcându-le pe toate de la început şi ridicând la rang de lege întoarcerea celuilalt obraz.

Privindu-te cum dormi ştiu că împlinirea mea nu ar fi putut avea loc decât alături de tine. Suntem nemuritori prin iubire şi atotcunoscători prin speranţă.

Noi n-am primit de la Dumnezeu zece porunci, ci numai una singură – „Iubiţi-vă!” Astfel, mai înainte ca oamenii să revendice o cinică supremaţie pământeană prin războaie purtate în numele divinităţii, sufletele noastre au devenit Chivotul Legământului.

8 mai 2013

Înainte, înapoi…

Mergem. Aceasta ar fi o certitudine. Singura, de altfel. Dincolo de ea, dacă reuşim să depăşim perversitatea imaginii din oglindă şi autosugestia adeseori fatală, rămân doar întrebările. Cât de repede mergem? Şi către ce? Înainte sau înapoi? Ne încearcă, ciclic, un puternic sentiment de deja-vú, însă ridicăm din umeri şi consultăm curioşi astrele în loc să cerem scuze publice racilor cărora le copiem modul în care se deplasează. Sau culoarea roşie pe care o căpătăm atunci când fierbem în suc propriu. Un pas înainte, doi (trei, patru, cinci…) înapoi. Dar mergem. Spre deosebire de noi, racii nu-şi pun niciodată întrebări. Discutabilă concluzie, ar putea spune cineva, atâta vreme cât între noi şi aceste crustacee comestibile  există cel puţin două elemente de legătură.

Indiscutabil rămâne doar mersul. Iar atunci când ne tragem răsuflarea la un colţ prăfuit de microunivers visăm că mergem în continuare. Şi, măcar pentru câteva momente, nu ne mai dor picioarele, apropierile, îndepărtările şi punctele de reper înfipte alandala într-o hartă personală mototolită. Doar gândurile sunt cuprinse de febră şi bolborosesc neînţelese.

Am mâncat raci doar o singură dată în viaţă, iar noaptea m-am visat într-o oală clocotită. Abia dimineaţa mi-am adus aminte de propria zodie. De atunci şi până azi tot încerc să mă prind cu mâinile goale, pe sub maluri deasupra cărora despletesc sălciile alte întrebări.

9 iunie 2013

♣ Cristian Lisandru