Nu credea în fantome. Punct. Când auzea că în nu-ştiu-care-castel-din-Scoţia apăruse o fantomiţă care scutura lanţurile ruginite pe la miezul nopţii, înspăimântând musafirii, râdea cu gura până la urechi.

 – Uite-aşa scot unii bani şi din piatră seacă. Şmecheri scoţienii, nu numai beţivi de primă mână. Vine turistul credul, cu aparatul de fotografiat spânzurat de gât, şi nici nu-şi mai tăvălește nevasta pe cearșafurile patului cu baldachin pentru că stă la pândă. Vine fantoma? Sau nu vine? Şi, dacă vine, funcționează bliţul la momentul potrivit? Niște fraieri…

I se păru că aude cum trosneşte şifonierul.

 – Normal, de ce nu ar veni fantome absurde şi într-un cartier oarecare din Bucureşti? Stafia familiei Canterville, varianta Pantelimon…

Îşi puse mâinile sub ceafă şi privi ceasul de pe noptieră. 00.05.

 – Ia uite, asta-i tare, e chiar ora nimerită, poate beau un coniac cu fantoma. I-o fi sete, o avea chef de o beţie, poate e prohibiţie pe lumea cealaltă. Că de fantome bete nu am auzit… Nu ştie cu cine se pune, însă, o introduc sub masă rapid şi mâine o însoţesc la dezalcoolizare. Să vezi titluri pe prima pagină a ziarelor de scandal. Litere mari, sângerii, ca să ia ochii superficialilor…

Zgomotul ciudat se repetă, apoi văzu cum uşa şifonierului se deschide încetişor. Nu lipsea nici scârţâitul aferent.

„Păcat că nu este şi Linda”, îşi spuse, „acum s-a găsit să plece în delegaţie, tocmai când vine fantoma în vizită. Bine ai venit, dragă fantomă, bucuroşi de oaspeţi!”

Regretă că nu aprinsese lumânarea parfumată, prezentată drept afrodisiac într-o reclamă. „Pentru atmosferă, măcar, că alte rezultate nu a dat până acum”.

Îşi reaminti privirea sugestivă a Lindei, după ultima partidă de amor, şi trase o înjurătură. Aburul alb care se insinuă în încăpere, din interiorul şofonierului, îl făcu să mărească ochii. „Domnule, oi fi eu fumător înrăit, dar este exclus să fi uitat vreo ţigară aprinsă prin buzunare. Aşa că trebuie găsită o explicaţie ştiinţifică. Dacă asta este fantomă, eu sunt Bill Gates şi inventez pentru a doua oară Windows-ul…”

Fantoma avea o faţă prelungă, era îmbrăcată într-un anteriu alb – ca toate fantomele, nu? – şi târa după ea un lanţ gros. Bilă de metal nu avea la capătul său, ceea ce îl făcu să murmure că „n-or mai fi avut pe stoc”. Sunetul metalic le-ar fi provocat altora frisoane, dar lui i se păru chiar amuzant. O văzu cum se aşază în fotoliu – „ăla este fotoliul meu, acolo stau eu la meci, stimată fantomă!”, gândi -, apoi îi auzi glasul. Cavernos. „Logic”, îşi spuse, „doar nu putea să aibă vocea vreunei dive la modă. O fantomă cu vocea lui Pink, spre exemplu, ar face furori…”

 – Am aflat cu oarecare surprindere că trataţi superficial subiectul fantome.

Arătarea îl privea direct în ochi.

 – Reţineţi că am venit de departe tocmai pentru a vă convinge că existăm. Mai mult, sunt abilitată de către forurile superioare să vă ofer posibilitatea de a deveni fantomă pentru o perioadă nedeterminată de timp. Un astfel de experiment vă va convinge, în cele din urmă. Ce părere aveţi?

Îşi aşeză perna sub cap, înăbuşindu-şi râsul.

 – Forurile superioare? Există, probabil, o fantomă cu birou mare, secretară şi maşină de serviciu. Hilar. Bazaconiile astea mă lasă rece, sincer să fiu… Pun pariu că Linda mi-a plasat în şifonier vreo drăcovenie băgată în priză, îi place să facă glume proaste. Motiv pentru care o să-i spun la revedere într-o bună zi. O fi simpatică, dar nopţile mele sunt, totuşi, ale mele. Iluzii optice, chestii moderne, figuri… Înţeleg că randamentul meu sexual lasă de dorit în ultima vreme, dar nu asta este soluţia.

Fantoma îşi puse un picior peste celălalt, ceea ce oferea o imagine absolut surprinzătoare.

 – Sceptic, sceptic. Cu astfel de personaje avem de luptat din greu. Trăim între două lumi, aşa că ar trebui să fiţi un pic mai ponderat, nu este deloc o plăcere. Credeţi că este aşa uşoară pendularea între lumea de aici şi lumea de acolo? Nu, domnule, este o adevărată dramă.

În timp ce o privea, întinse mâna după pachetul de ţigări, extrase una şi o aprinse calm. Pufăi. Privi din nou ceasul şi observă că ora era, paradoxal, aceeaşi. 00.05.

 – Minunat, stă timpul în loc ca să discut eu cu fantoma înlănţuită…

Stinse ţigara în scrumieră şi îşi trase pătura peste cap.

 – Somn uşor, deşi s-ar putea să dorm deja şi să visez aiureli. Nu trebuia să privesc emisiunea aia cu paranormali.

Nu simţi când fantoma se aplecă peste el şi lăsă să-i iasă din gură un şuvoi de abur cald…

*

Linda reveni din delegaţie după două zile. Patul rămăsese nefăcut, în scrumieră era un chiştoc stins în grabă, uşa de la şifonier, întredeschisă, se legăna într-o parte şi în alta, cu toate că geamurile erau închise. Coborî la parter, dar portarul îi spuse că domnul nu ieşise din ziua în care plecase ea.

Reveni în cameră, trânti uşa şifonierului, bombănind, şi se apucă de curăţenie. Deschise şi geamurile, fiindcă plutea în aer un miros greu, inexplicabil…

Peste câteva zile ajunse la concluzia – nu foarte supărătoare – că domnul o părăsise subit şi îşi găsise altă gazdă sentimentală.

Nici nu trebuia să-l primesc la mine-n casă, tot timpul am avut senzaţia că este un escroc sentimental. Îşi turnă un pahar cu vin roşu, apoi o sună pe cea mai bună prietenă pentru a-i anunţa ştirea. Nu privi televizorul deschis.

Un flash informativ anunţa că mii de turişti au luat cu asalt un castel din Scoţia pentru a încerca să surprindă o fantomă echipată în pijamale care apare pe coridoare la 00.05, bate cu pumnii în uşi şi strigă într-o limbă est-europeană – română, conform unor surse credibile – că orice farsă trebuie să se termine la un moment dat.

La acea oră, proprietarii castelului îşi numărau deja milioanele ajunse în conturi.

♣ Cristian Lisandru