… ar fi vrut să coboare în toate staţiile, îl încerca un puternic sentiment de regret de fiecare dată când trenul pleca de la peron, iar oamenii făceau semne cu mâna, poate că îşi iau rămas bun chiar de la mine, ne cunoaştem din alte vieţi prin care am trecut, intersectându-ne destinele, batiste care flutură, ochi la colţurile cărora se înfiripă lacrimi, gânduri bune agăţate de ultimul vagon, trenul acela era lung, atât de lung încât se întindea dintr-o parte în cealaltă a lumii, întreaga lume urcase bucuroasă în vagoane şi acum visa cu ochii deschişi o destinaţie fericită, se închipui un controlor îmbrăcat în uniformă, aveţi vise?, da, avem, vise frumoase, vise urâte, coşmaruri, poveşti în care nici măcar nu credem cu adevărat, fantasme, unele blânde ca un susur, altele parşive, periculoase, dacă nu eşti atent poţi fi smuls instantaneu şi dus departe, acolo unde până şi cuvintele sunt disipate într-o mare de incertitudini, dacă aveţi visele la dumneavoastră nici nu mai e nevoie de bilet, călătoriţi fără grijă, dar fiţi atenţi atunci când deschideţi geamul, visele zboară pe fereastră, este greu să le prinzi sau, de foarte multe ori, chiar imposibil, visele seamănă cu fluturii, aripi sensibile, delicate, multicolore, efemere, plasa pentru vise nu se poate cumpăra de la magazinul din colţ, dar dumneavoastră cine sunteţi?, un controlor de vise, merg din vagon în vagon şi inspir visele celorlalţi, verific  zâmbitor capacitatea de rezistenţă onirică, dacă pot să mă exprim aşa,  atâţia călători îl priveau cu ochi mari, unii ridicau din umeri, alţii făceau pe indiferenţii dar, atunci când se întorcea cu spatele, clătinau din capete şi ridicau sprâncele, nici nu-i păsa, el trebuia să meargă din vagon în vagon, din vis în vis, din viaţă în viaţă, din soartă în soartă şi, cu toate că ar fi dorit să coboare în fiecare staţie, pentru a închiria o cameră în care să doarmă alături de propriile vise, renunţa la idee şi accepta prizonieratul binefăcător al drumului fără capăt, locomotiva şuiera, au şi locomotivele visele lor, spunea, văd atâtea în viaţă, trec prin atâtea gări, taie atâtea câmpuri, traversează tuneluri şi poduri, eu devin într-un final o locomotivă, nu vă miraţi, visele mă conduc din loc în loc, linia se deschide în faţa mea, lungă, sclipitoare, îmbietoare, kilometrii aceştia înseamnă milioane de vise, inima bate puternic, ieri am făcut o transfuzie cu vise de dragoste, oamenii caută fericirea în iubire, unde în altă parte?, poate în bani, nu spuneţi asta, iubirea este elementul primordial, nu apa, nu focul, nu pământul, hai să nu ne iluzionăm, dar cum mai poţi vorbi despre iluzii atunci când treci din vis în vis?, într-un vagon descoperi un băieţel blond, pistruiat, cu ochi albaştri ca un vis marin şi plete lăsate pe umerii înguşti, avea în mână un balon roşu, în cealaltă ţinea un ac, când îl văzu râse satisfăcut, acul străpunse balonul, compartimentul acela se umplu cu alte vise, pluteau fericite, eliberate, erau vise de copil care nu înţelege şi partea nevăzută a vieţii, dar el fu mulţumit, îl mângâie pe creştet, grijuliu, pe urmă trecu iarăşi din vagon în vagon, fericit, ţopăind prin casetele unui joc de şotron pe care îl vedea, totuşi, numai el…

♣ Cristian Lisandru