Trebuie să recunosc că mă amuză teribil maleabilitatea de care dau dovadă unii aflați în arest preventiv, descoperindu-se disponibili la dialog cu anchetatorii. Brusc, după un car de vreme, din dorința intimă (instinctul de conservare lucrează la greu și ei nu se pot opune) de a primi pedepse mai mici, respectivii se transformă în scriitori de succes și „sifonează” pe zeci sau sute de pagini, atrăgându-și blestemele celor cu care se trăgeau de șireturi în alte vremuri.

Mai bine mai târziu decât niciodată, se spune, numai că ar fi fost totul mult mai simplu (și normal, de altfel) dacă s-ar fi trezit motivați de spirit civic înainte de a pune mâna pe cașcaval și de a apărea în fața lingăilor care îi înconjurau drept oameni de afaceri abili, numai buni pentru a-l agăța pe Dumnezeu de un picior și pregătiți să întoarcă banii cu lopata.

Sunt unii care se miră zi-lumină de toate matrapazlâcurile devoalate, ca și cum aici, în Românica noastră, ar fi fost o feerie indiscutabilă, iar șpaga este doar o noțiune utopică la care fac referire doar tâmpiții.

Se dădeau milioane de euro pentru a deveni ministru. Se spălau bani prin bănci străine pentru ca „lovelele” să ajungă în campania prezidențială sau la un anumit partid. Să fie de-o ciungă, de-un afiș, de-un costum mai de Doamne-ajută, de popcorn sau de-un revelion pe insule exotice. Nici nu contează partidul în cauză, sper că nu este nimeni atât de naiv încât să creadă că se dădea cu jula numai la unii, numai într-o parte a spectrului politic. Fiecare partid din țara asta – inclusiv căpușe cu ifose gen UNPR, PC sau UDMR – are aceeași schemă prin care recoltează bani de la cei pe care îi promovează în funcții, urmând ca respectivii să și-i recupereze, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, prin comisioane sau prin alte mișmașuri.

Nici sumele vehiculate nu mai sperie pe nimeni, fiindcă românul de rând – cel care trăiește cu salariu minim pe economie, spre exemplu – s-a obișnuit să privească precum vițelul la poarta nouă „succesurile” financiare ale celor trimiși prin parlament pentru a-i servi (ce aiureală) interesele.

Mai nou, în impetuozitatea-i fulminantă, PNL-ul vrea tot. Pe considerentul că dacă tot au dat țării un președinte (prețios și discret nevoie mare, deocamdată), atunci e musai să ia toată ciozvârta. Firește, memoria PNL e scurtă. Se uită alianța cu PSD-ul lui Ponta, cea care a dus la Monstruozitatea USL. Se uită și pupăturile libidinoase pe care și le trăgeau în văzul lumii cu foștii aliați, precum și lejeritatea cel puțin discutabilă cu care l-au atras în propria ogradă pe „indezirabilul” Blaga, cu tot cu fărâma lui de PDL compromis iremediabil. Acum e o nouă atmosferă, noul val, s-au deschis fronturi politice noi, e vremea schimbării totale, șo pe ei!

Păi noi n-am vrut ca PSD-ul să ia tot, chiar ne oripila ideea că un partid va avea și pâinea și cuțitul. De ce ar fi util să ia PNL-ul tot? Pe ce considerent? Pe încredere? Pe ochii frumoși ai Alinei Gorghiu? Să mergem ca oile pe mâna liberală, lăsându-ne la cheremul lor și crezând că va curge lapte și miere? Nu va curge. PNL-ul este tot un partid din România, ceea ce duce la concluzia că există corupți și acolo. Și PNL-ul e dispus la tot felul de alianțe contra firii și doctrinei liberale pentru a se cocoța la conducerea țării. Se fac „șmenuri” și acolo, în PNL, se aduc bani la partid din tot felul de surse obscure și, inevitabil, sunt unii care cotizează zâmbitori în ideea că se vor „scoate” ei pe urmă. Vin traseiștii, vin hienele politicii, vin fripturiștii de „modă nouă”, vin și cei care – de-a lungul timpului – n-au avut nicio jenă în a sări în altă barcă dacă a fost cazul. Credeți că PNL-ul va face un zid și va spune „NU”? Aiurea. E nevoie de majoritate, deci păcatele trecutului vor fi șterse cu guma, găsindu-se la minut eternele explicații puerile.

Politrucii din PNL nu sunt cu nimic mai interesanți decât politrucii din PSD, o apă și un pământ, singura doctrină a lor (atemporală) fiind osul de ros. S-au aliat atunci când le ajungea friptura și-și lingeau reciproc degetele, pe urmă s-au înjurat pe bucata mai mare, acum se sfidează de la distanță și se scuipă de după perdele. Singura care rămâne e sila generală, numai că nici PSD-iștii și nici PNL-iștii nu au timp să observe asta. Unii caută să scape basma curată după toată jalea pe care au produs-o, alții vor să pună și ei osânză dacă tot au o proptea la Cotroceni. Cu cât trece timpul, cu atât sunt mai nervoși și mai nerăbdători.

Klaus Iohannis scoate pe gură numai generalități pe care le-ar putea spune și un copil de școală generală, invită partidele la consultări și visează la un guvern PNL. Victor Ponta visează să scape de baronii vechi pentru a implementa în zonele de influență baronii tineri. Arestații visează să iasă mai repede de după gratii. Miliardarii de carton execută piruete pentru a-și ascunde banii pe care nu-i pot justifica și nu mai lipesc geană pe geană din cauza Omului Negru DNA. Elena Udrea visează că va fi și ea invitată la Cotroceani, Cocoș visează la șpăgile enorme pe care le primea, Emil Boc urlă că e sărac și cinstit, că stă la bloc și că – în general – nu putea să primească 300 000 de euro pe lună. Un fost ministru de interne (cum ajunsese ăsta acolo ar fi foarte interesant de aflat; dar este vremea în care incompetenții sunt puși la putere de cei cărora le ling pantofii și le dau „darul”) se duce către „mititica”, spre disperarea nevestei. Un judecător al Curții Constituționale se face de râs fără drept de apel și consideră că noi suntem proști dacă ne supărăm pentru el se plimba cu mașina oferită de finul interlop.

Și tot așa, lista poate continua la nesfârșit. Buhăiții neamului, îmbuibații neamului, figuranții neamului râd în fața camerelor de luat vederi și, în loc să se trezească instantaneu cu obrajii crăpați de rușine, au tupeul să declare că sunt nevinovați. Ăștia cu fețe de grofi n-au nici mamă, n-au nici tată. Dar au relații, încuscriri, conexiuni obscure și rău-mirositoare, mașini-cadou, conturi babane, proptele politice, plus o foame teribilă de bani. Sunt pofticioși. Sunt gurmanzi financiar. Nu se satură. Nimeni nu le poate sta înainte, iar tăvălugul acesta nu s-a pornit nici de ieri și nici de alaltăieri.

Vin vremuri și mai interesante. Și-a băgat Sarsailă coada în haita profitorilor și a făcătorilor de legi după bunul plac, iar ăștia se vor sfâșia între ei. Bine ar fi să nu mai rămână niciunul și să pornească totul de la zero. O resetare națională ar fi singura șansă de salvare. Totuși, cu sau fără reset, cu sau fără partide și politicieni, flota României nu mai este. Dar nu există nici prejudiciu. Și s-a schimbat Codul Penal. Nu e minunat pe-aici???

 ♣ Cristian Lisandru – 23 ianuarie 2015