Atunci când Traian Băsescu, în impetuozitatea-i demnă de o cauză mai bună, intervenea fără jenă în viața politică pentru a trage spuza pe turta unui partid la care ținea ca la ochii din cap, mass-media și liota analiștilor săreau ca arse și strigau pe mai multe voci pițigăiate că președintele trebuie să fie echidistant și că ar trebui să lase în debara, cu tot cu regretele aferente, subiectivismul politic.

Klaus Iohannis face același lucru – având puține idei, însă fixe – și transmite pe unde se nimerește că visează/dorește/așteaptă un guvern PNL. Iată că și Iohannis uită că ar trebui să fie deasupra partidelor, numai că lingușitorii și ronțăitorii de hârtie uită să mai facă front comun pentru a-l aduce pe calea cea bună, în limita contituțională a prerogativelor prezidențiale. Faptul că Iohannis nu uită ce partid l-a propulsat la Cotroceni poate fi îmbucurător numai prin prisma memoriei domniei sale. Dar dacă i-a cășunat pe schimbarea guvernului ar trebui să execute amplele mișcări de strategie politică mai cu perdea.

Degeaba arăți cu degetul către teribilismul lui Băsescu dacă te plasezi, încetul cu încetul, pe aceeași lungime de undă, surâzând protocolar la întâlnirile cu Victor Ponta, făcând băi de mulțime – și Traian Băsescu făcea asta, la începuturile carierei de președinte, numai că românul învață greu și uită repede – și, în general, pozând în omul potrivit la locul potrivit, numai bun de ținut în fereastră pentru a da bine la trecătorii europeni.

Klaus Iohannis trebuie să-și vadă de Președinția României, fiindcă pentru asta s-a lansat în luptă și, ulterior, a ieșit pe primul loc. Ce guvern va fi și când va fi vom trăi (prost, din ce în ce mai prost) și, înjurând în barbă, vom vedea. „România lucrului bine făcut” riscă să rămână doar o sintagmă electorală de prost gust dacă intervine încă un președinte pentru a-i aduce la guvernare pe ai lui. Da, logic, asta vrea orice președinte, se va spune, nu are rost să o dăm pe după plop, oameni suntem, avem plăceri (mici, mari) și preferați. Dar, dacă s-a dorit pârdalnica de schimbare, atunci e firesc să așteptăm un alt fel de prestație din partea președintelui.

Deocamdată, Klaus Iohannis este obligat de împrejurări să coabiteze cu PSD-ul lui Ponta în ceea ce privește guvernarea. Și, până acum, a dat cu subsemnatul ca primarul când i-a trimis Ponta ceva sub nas, fără să comenteze, fără să facă adnotări, punând picior peste picior și privind cu încredere către viitor. Poate că este nevoie de răbdare, poate că ne-am obișnuit noi cu faimoasele contre Cotroceni-Palatul Victoria și nu mai știm ce înseamnă și cu ce se mănâncă normalitatea politică.

Dar Klaus Iohannis prezintă unele semne evidente din care se poate trage concluzia că dorește să-și bage nasul acolo unde n-ar trebui să-i fiarbă oala, punând suflet (omenește este de înțeles) și suferind la greu alături de partenerii politici care jinduiesc să apuce, în sfârșit, hățurile. Încotro se va duce căruța vom afla cât de curând, însă Iohannis nu poate fi, în același timp, și președintele României și mentorul PNL. Dacă face asta ne situăm exact acolo unde rămăsesem în vremea lui Traian Băsescu și așteptăm inevitabilele petarde aruncate, sârguincios, în curtea adversarilor.

 ♣ Cristian Lisandru – 25 ianuarie 2015