(Dez)ordinea de zi (7) – Vai de „noul PNL” dacă Blaga și Predoiu sunt la butoane! Însă e 1 Martie, cu ei sau (ce bine ar fi) fără ei…


27 februarie 2015Cu ochii pe ei – Au apărut deja primele patru episoade ale unui nou serial produs de Vince Gilligan (vezi și Breaking Bad”, „X-Files” sau „Hancock”). Este vorba despre „Better Call Saul”, iar acțiunea se petrece înaintea evenimentelor descrise atât de realist în cele cinci sezoane „Breaking Bad”. Personajul principal este nimeni altul decât nonconformistul avocat Saul Goodman – interpretat de același Bob Odenkirk, cel care s-a integrat de minune în scenariul anterior. Noul serial promite mult, are replici bine create și rostite, actorii sunt „de acolo” și, deocamdată, știm sigur că vor exista cel puțin două sezoane.

Saul Goodman: I’m the guy on your speed dial right after your weed dealer. 🙂

28 februarie 2015Din lac în puț – Alina Gorghiu, suavă, optimistă, încrezătoare și flancată de cei doi compromiși politic (Vasile Blaga și Cătălin Predoiu) sau de cei doi oameni politici ai compromisului etern. Fiecare interpretează așa cum dorește, fiecare poate sau poate să intre în jocul cuvintelor. Un joc care, privind fix în oglinda realității, nu poate rezolva marile probleme nerezolvate. Dar este jenant (ca să ne exprimăm elegant) dacă „noul” PNL nu are alți oameni capabili să întocmească programe politice – oricum ar fi acestea, bune, proaste, amatoriste, geniale, formidabile, de neînțeles, de neconceput, de neuitat sau, pur și simplu, maculatură prezentată drept capodoperă politică –, iar Alina Gorghiu, în cazul nefericit în care nu va reuși să le dea ăstora cu tifla, va avea numai de pierdut pe termen lung. Și se va spune că nu poate ieși din cuvântul lui Iohannis, că face figurație cu talent, că e pusă și ea pe acolo pentru a da bine la cameră și pentru a nu se spune că așa și pe dincolo. Nu poți să vii cu Cătălin Predoiu și să-l împingi către funcția de prim-ministru numai pentru că așa dorește „vizionarul” Iohannis. Iohannisul, vizionar fiind (hai să privim partea plină a paharului și să mergem, măcar o vreme, pe mâna lui, să nu spună cârcotașii că băgăm bățul prin gard în timp ce omul vrea să facă treabă), dacă tot îl iubește ca pe ochii din cap pe Cătălin Predoiu și nu mai poate fără el, ar trebui să-l ia de un degețel și să-l instaleze confortabil la Cotroceni. Să-l legene pe picioare și să-i cânte cu glas duios „O Tannembaum” sau „Schnappi Das Kleine Krokodil”. Cât despre numitul/răsuflatul Blaga, „coordonator de marcă”, „uns cu toate alifiile” și „om indispensabil”, locul lui este în cu altă parte, nu în PNL. Un astfel de „nou” PNL, asezonat cu specimene politice care se agață de scaune precum soarta grea de omul sărac, se transformă într-o ciorbă reîncălzită.

Mai sunt doar câteva ore – 1 martie 2015 – Un Mărțișor virtual tuturor doamnelor și domnișoarelor, sper să gustați o primăvară de vis alături de dragii voștri, toate gândurile mele bune, iubiți cu patimă și lăsați-vă iubite asemenea! Viața-i scurtă, au mai spus-o și alții, o mai spun și eu.

🙂 Te iubesc, Geanina, primăverile mele nu ar avea nici farmec, nici verde crud și nici înțeles fără dragostea ta… 🙂

 

♣ Cristian Lisandru


Dragostea înflorea în cameră și în trupuri


Ce este gândul? Definiţia elementară ar fi aceea că un gând reprezintă o felie mai mică sau mai mare din noi. Înainte de orice, suntem făcuţi din gânduri. Cărămizi de gânduri, aşezate una peste cealaltă, legate prin liantul unor alte gânduri.

Gândurile pot fi simple sau complicate, în funcţie de ceea ce simţim sau trăim la un moment dat, pot fi bune sau rele, frumoase sau urâte. Gândurile seamănă cu noi, carevasăzică, poate că oglinzile ar trebui să înfăţişeze doar gândurile noastre, nu şi chipurile…

Soarele îţi poleieşte umerii cu aur de primăvară reinventată, iar vântul se joacă şăgalnic prin părul tău, mângâind firele rebele pe care le ating şi le sărut de fiecare dată când te pierzi prin depărtările unui suflet hoinar.

Visăm la pasărea Phoenix, aşezaţi în iarba ce creşte sub ochii noştri, extrăgând din străfundurile pământului sete de viaţă lungă şi dor de lumină care îţi arde retina cu plăcută dogoare.

Zboară deasupra lumii un stol de păsări migratoare, revenite acasă după zbor de-o iarnă, iar aripile lor lasă să picure pe frunţile răcorite, ferite de riduri, lacrimi ale întinderilor nesfârşite, admirate din înaltul cerului.

Suntem bolnavi de primăvară şi mirosim a natură împrospătată, a joacă de copii lipsiţi de griji şi a iubire dezbrăcată de paltonul cu guler îmblănit.

Îmi place să aud cum râzi cu poftă, mă răsucesc către tine şi te îmbrăţişez sub crengile stejarului care ne cunoaşte atât de bine clipele de intimitate.

Alergăm către vară cu braţele deschise, jucând şotronul copilăriei noastre, iar primăvara suspină din via tăiată, regretând că dansul anotimpurilor devine o cursă contra-cronometru…

Tu înfloreşti în acelaşi timp cu natura, iubito, iar eu mă aşez cuminte la umbra ta şi ascult cum geme pământul de atâta bine…

 ♣

Lăsă degetele să alunece peste spatele ei, într-o coborâre accentuată pe linia coloanei vertebrale, îi gustă înfiorarea, aşa cum se întâmpla de fiecare dată, trăi alături de ea creşterea impetuoasă a pulsului şi geamătul incipient. Buze întredeschise, umezite de vârful limbii, ochi pe jumătate închişi, puseu de febră dulce, indusă de dorinţă.

Afară, agăţată de streaşină, ziua îşi făcea bagajele, nemulţumită, ameninţând cu un contraatac al fulgilor de nea, motanul cocoţat pe cuptor îi privea cu ochi fosforescenţi, iar dragostea izbucnea în cameră şi în trupuri.

♣ Cristian Lisandru


De vorbă cu ploaia, cu gândul la tine


Lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu – ele sunt numai în sufletul nostru.
(Mihai Eminescu)

Mă caută nişte ploi reci, îmi tot bat în ferestre şi vor să poarte dialoguri la ore mari. Ies pe balcon, deschid geamul şi aprind o ţigară. M-aş lăsa de fumat, dar nu-mi vine să pun punctul final fiindcă trăiesc de fiecare dată încântarea nedisimulată a punctelor de suspensie. Pun şi-un vin roşu, colorează decorul, îmi place cum gâlgâie atunci când curge în pahar. Dar şi mai mult mă încântă alunecarea pe gât.

Oraşul văzut de sus, în nopţile ploioase. Murat. Înfrigurat. Nu spun bacovian, a devenit deja o banalitate raportarea permanentă la Bacovia. Taxiurile galbene par o blasfemie a culorii în negura nocturnă, iar câte unul trece în viteză şi doar culoarea roşie a semafoarelor îl determină să oprească, să deschidă geamul şi să lanseze dedicaţii muzicale către insomniaci. Manele. Nu poţi să faci nimic în gustul omului, mai ales că picăturile spală repede orice mizerie.

Când mă găseşte în balcon, ploaia – fie ea și o ploaie de februarie, ursuză și peste măsură de infatuată – mă ia prieteneşte pe după umeri şi îmi spune poveşti. O ascult, iar din când în când mă întorc către tine şi îţi mângâi somnul cu privirea.

Îmi sunt  dragi momentele acestea în care ştiu că voi închide geamul şi voi evada din Turnul Babel pentru a redescoperi căldura trupului tău gol. Cei câţiva metri care ne despart temporar mi se par întotdeauna prea lungi, iar ploaia rece îmi trimite bezele din spatele storurilor şi fredonează melodii de neuitat atunci când te lipeşti de mine şi murmuri că mă iubeşti…

♣ Cristian Lisandru


(Dez)ordinea de zi (6) – Rapidul râde, cântă și dansează, Elena Udrea se simte umilită, iar Victor Ponta e bosumflat


22 februarie 2015Rapidul râde, cântă și dansează – Percepută ca victimă sigură, echipa alb-vișinie (într-o nouă prezentare, cu alt antrenor, altă atitudine și ceva noroc în momente potrivite, ceea ce nu se întâmplase în tur) s-a dus pe stadionul Ghencea, a jucat și a învins cu 1 la 0 o echipă a Stelei care a părut, adeseori, o umbră a celei pe care, oarecum timorați, o anticipam. Steaua, înainte de meci, prin vocile sale „autorizate”, s-a lansat în amenințări mai mult sau mai puțin voalate. Rapid, victimă sigură, suntem deja campioni, nu ne mai oprește nimeni, venim direct din Olimpul fotbalului și ne numim zei, nici n-ar trebui să mai jucăm etc. După fluierul de final, evident, Lacrimogenul antrenor-marionetă Gâlcă a dat vina pe patronul-pușcăriaș Becali – care e în tot și în toate, face și desface echipa după cum îl taie capul – fiindcă i-a scos doi jucători din echipă (n-au vrut să își prelungească „marile” contracte cu „fabulosul” club roș-albastru, mai ales că există acum și siglă nouă), Scutură-Scame-de pe-Costum Valeriu Argăseală n-a fost de găsit, dându-se de-a rostogolul pentru a găsi scuze în fața boss-ului, iar Helmuth Duckadam (singurul demn de respect în mijlocul unei adunături de parveniți și lingăi) a rămas singur precum Gânditorul de la Hamangia.

Steaua va merge la Craiova etapa viitoare și tare îmi e teamă că iar nu le priește prazul, ceea ce va duce la comoții cerebrale și înjurături de mame sau tați. Sub steaua noii sigle. Până la câștigarea campionatului mai e destul, poate le fură alții friptura de sub nas. Dacă echipele capătă curaj și nu se mai prezintă la meciurile cu Steaua precum mielul la tăiere, s-ar putea să asistăm la surprize. Mari. S-ar mai putea discuta și despre eternele și plictisitoarele izbucniri rasiste ale teribiliștilor din galeria (uite-o, nu e!) a Stelei, acolo unde rapidiștii, fără excepție, sunt considerați „țigani”, ca și cum în curtea lui Becali ar fi numai Arieni de Ghencea cu Sânge Albastru. Bineînțeles, acestor impertinenți cu fulare la gură sau cu cagule, acestor șoricei cu mușchi care se ascund prin mulțime nu le poți spune „Hai sictir!” fiindcă nu înțeleg etimologia și rânjesc fasolea, crezând că le zici de bine. Este mult mai lejer să le dai papară pe teren exact atunci când li se pare că nu le mai poate sta nimic în cale. Le strici somnul, le strici starea de grație, îi aduci cu picioarele pe pământ, le dai de gândit și îi faci să scoată fum pe urechi. Rețin, în ceea ce privește meciul, și prestația oripilant-debusolantă a acestui ciudat Papp-ă Lapte chemat și la Națională, jucător de fotbal becalian care aduce figuri din K1 atunci când intră la minge și pare desprins dintr-o lume a disperării, nu din cea sportivă. Una peste alta, Rapidul a pornit bine. Dacă nu-și bagă Sarsailă coada, atunci e posibil să scape de la retrogradare și să caute a urca mai sus. Dar vorbim despre Rapid, nu poți fi niciodată sigur de nimic.

23 februarie 2015Vă spun adio și vă las – Elena Udrea s-a prezentat din nou în Parlament, fără lacrimi și suspine, vorbindu-ne despre situațiile umilitoare din arest (de, măi fato, ar fi trebuit să te documentezi înainte, așa ar fi fost normal, ce-ți veni să jonglezi cu lovelele precum talentații din arena circului care învârt farfuriile în vârful bețelor sau amețesc popice și portocale/pomelo/pepeni?), și trimițând săgeți (aici e ok, punct ochit, punct lovit!) către Barbișon Vosganian-Cațavencu, ăla de plângea ca o tută păcălită sexual și părăsită pe marginea șanțului. Nimic altceva de semnalat, acuzațiile curg precum în melodia celor de la Talisman – „Pe umeri pletele-i curg râu” –, poți construi un castel din dosarele în care Elena Udrea este personaj principal și poți gândi deja la două castele dacă iei în calcul și dosarele ex-ului Cocoș. Ca printr-un miracol al DNA, hocus-pocus de procurori, cum s-ar zice, dărâmarea acestor castele se metamorfozează subit în ziduri de pușcărie, iar regretele sunt tardive. După discursul extrem de limitat (ca timp și cuvinte), Elena Udrea a plecat către domiciliu într-un Tuareg. Elena, era mai bine să pleci în lume, la brațul unui tuareg, eventual, să faci amor pe nisipul fierbinte și să te învelești în perdele la ora când cad stelele în oază. Dar tu ai preferat politica și toate dulcegăriile ei (a se citi avantajele – sejururi plătite de alții, comisioane babane, avioane private pentru plimbat târtița de colo-colo etc.), plus asocierea nefericită și pe deplin traumatizantă cu persoane care acum te dau în gât – cazul „prietenei Topoliceanu”. Nu putem să uităm că ai candidat chiar și la Președinția României, ceea ce ne plasează dincolo de Twilight Zone.

Dați-ne toată friptura – A ieșit Victor Ponta la rampă și a părut un copil bosumflat. Că PSD-ul era acuzat că vrea toată puterea și acum nimeni nu mai ciripește-n plopi fiindcă PNL-ul, bine proptit de Iohannis (care e pe felie cui Merkel, deci rezultă că Noul PNL are Europa la picioare chiar dacă „intangibilul” și „impenetrabilul” Blaga ar trebui să fie invitat degrabă la DNA, că doar n-are șase momițe), dorește același lucru. Lasă, Victoraș, nu ne da de înțeles a că de-abia te-ai trezit din starea de somnolență asemănătoare cu a lui Crin. PNL-ul va avea șeful de la SRI, va avea și șeful de la SIE, va avea și Avocatul Poporului, și șefia Senatului, și șefia Camerei Deputaților, și directorii de la spitalele de nebuni, și șefii de pușcării, și Poliția, și Miliția, plus că va avea și toți administratorii de blocuri dacă dorește. Și dorește. Așa e pe la noi. Friptura nu este delicioasă decât dacă ajunge toată pe farfuria noastră. Vorbește cineva despre ipocrizie? Chiar Victor Ponta. E fantasmagoric de-a dreptul, aproape că îți vine să îl pupi pe frunte, a uitat că armata lui de strânsură juca aceeași sârbă. Apropo, Victoraș, un congres când băgați și voi la cuptor, nu v-ați săturat de fripturi care vă stau în gât? Totuși, Noul și Marele Partid Național Liberal (cu tot cu Vasile Blaga și cu alți „minunați” PDL-iști năpârliți, ca să fie și miros de corupție portocalie prin decor) ar trebui să mai pună și frână. Nu de alta, însă viteza poate duce la accidente politice teribile.

♣ Cristian Lisandru