(Dez)ordinea de zi (7) – Vai de „noul PNL” dacă Blaga și Predoiu sunt la butoane! Însă e 1 Martie, cu ei sau (ce bine ar fi) fără ei…


27 februarie 2015Cu ochii pe ei – Au apărut deja primele patru episoade ale unui nou serial produs de Vince Gilligan (vezi și Breaking Bad”, „X-Files” sau „Hancock”). Este vorba despre „Better Call Saul”, iar acțiunea se petrece înaintea evenimentelor descrise atât de realist în cele cinci sezoane „Breaking Bad”. Personajul principal este nimeni altul decât nonconformistul avocat Saul Goodman – interpretat de același Bob Odenkirk, cel care s-a integrat de minune în scenariul anterior. Noul serial promite mult, are replici bine create și rostite, actorii sunt „de acolo” și, deocamdată, știm sigur că vor exista cel puțin două sezoane.

Saul Goodman: I’m the guy on your speed dial right after your weed dealer. 🙂

28 februarie 2015Din lac în puț – Alina Gorghiu, suavă, optimistă, încrezătoare și flancată de cei doi compromiși politic (Vasile Blaga și Cătălin Predoiu) sau de cei doi oameni politici ai compromisului etern. Fiecare interpretează așa cum dorește, fiecare poate sau poate să intre în jocul cuvintelor. Un joc care, privind fix în oglinda realității, nu poate rezolva marile probleme nerezolvate. Dar este jenant (ca să ne exprimăm elegant) dacă „noul” PNL nu are alți oameni capabili să întocmească programe politice – oricum ar fi acestea, bune, proaste, amatoriste, geniale, formidabile, de neînțeles, de neconceput, de neuitat sau, pur și simplu, maculatură prezentată drept capodoperă politică –, iar Alina Gorghiu, în cazul nefericit în care nu va reuși să le dea ăstora cu tifla, va avea numai de pierdut pe termen lung. Și se va spune că nu poate ieși din cuvântul lui Iohannis, că face figurație cu talent, că e pusă și ea pe acolo pentru a da bine la cameră și pentru a nu se spune că așa și pe dincolo. Nu poți să vii cu Cătălin Predoiu și să-l împingi către funcția de prim-ministru numai pentru că așa dorește „vizionarul” Iohannis. Iohannisul, vizionar fiind (hai să privim partea plină a paharului și să mergem, măcar o vreme, pe mâna lui, să nu spună cârcotașii că băgăm bățul prin gard în timp ce omul vrea să facă treabă), dacă tot îl iubește ca pe ochii din cap pe Cătălin Predoiu și nu mai poate fără el, ar trebui să-l ia de un degețel și să-l instaleze confortabil la Cotroceni. Să-l legene pe picioare și să-i cânte cu glas duios „O Tannembaum” sau „Schnappi Das Kleine Krokodil”. Cât despre numitul/răsuflatul Blaga, „coordonator de marcă”, „uns cu toate alifiile” și „om indispensabil”, locul lui este în cu altă parte, nu în PNL. Un astfel de „nou” PNL, asezonat cu specimene politice care se agață de scaune precum soarta grea de omul sărac, se transformă într-o ciorbă reîncălzită.

Mai sunt doar câteva ore – 1 martie 2015 – Un Mărțișor virtual tuturor doamnelor și domnișoarelor, sper să gustați o primăvară de vis alături de dragii voștri, toate gândurile mele bune, iubiți cu patimă și lăsați-vă iubite asemenea! Viața-i scurtă, au mai spus-o și alții, o mai spun și eu.

🙂 Te iubesc, Geanina, primăverile mele nu ar avea nici farmec, nici verde crud și nici înțeles fără dragostea ta… 🙂

 

♣ Cristian Lisandru


Dragostea înflorea în cameră și în trupuri


Ce este gândul? Definiţia elementară ar fi aceea că un gând reprezintă o felie mai mică sau mai mare din noi. Înainte de orice, suntem făcuţi din gânduri. Cărămizi de gânduri, aşezate una peste cealaltă, legate prin liantul unor alte gânduri.

Gândurile pot fi simple sau complicate, în funcţie de ceea ce simţim sau trăim la un moment dat, pot fi bune sau rele, frumoase sau urâte. Gândurile seamănă cu noi, carevasăzică, poate că oglinzile ar trebui să înfăţişeze doar gândurile noastre, nu şi chipurile…

Soarele îţi poleieşte umerii cu aur de primăvară reinventată, iar vântul se joacă şăgalnic prin părul tău, mângâind firele rebele pe care le ating şi le sărut de fiecare dată când te pierzi prin depărtările unui suflet hoinar.

Visăm la pasărea Phoenix, aşezaţi în iarba ce creşte sub ochii noştri, extrăgând din străfundurile pământului sete de viaţă lungă şi dor de lumină care îţi arde retina cu plăcută dogoare.

Zboară deasupra lumii un stol de păsări migratoare, revenite acasă după zbor de-o iarnă, iar aripile lor lasă să picure pe frunţile răcorite, ferite de riduri, lacrimi ale întinderilor nesfârşite, admirate din înaltul cerului.

Suntem bolnavi de primăvară şi mirosim a natură împrospătată, a joacă de copii lipsiţi de griji şi a iubire dezbrăcată de paltonul cu guler îmblănit.

Îmi place să aud cum râzi cu poftă, mă răsucesc către tine şi te îmbrăţişez sub crengile stejarului care ne cunoaşte atât de bine clipele de intimitate.

Alergăm către vară cu braţele deschise, jucând şotronul copilăriei noastre, iar primăvara suspină din via tăiată, regretând că dansul anotimpurilor devine o cursă contra-cronometru…

Tu înfloreşti în acelaşi timp cu natura, iubito, iar eu mă aşez cuminte la umbra ta şi ascult cum geme pământul de atâta bine…

 ♣

Lăsă degetele să alunece peste spatele ei, într-o coborâre accentuată pe linia coloanei vertebrale, îi gustă înfiorarea, aşa cum se întâmpla de fiecare dată, trăi alături de ea creşterea impetuoasă a pulsului şi geamătul incipient. Buze întredeschise, umezite de vârful limbii, ochi pe jumătate închişi, puseu de febră dulce, indusă de dorinţă.

Afară, agăţată de streaşină, ziua îşi făcea bagajele, nemulţumită, ameninţând cu un contraatac al fulgilor de nea, motanul cocoţat pe cuptor îi privea cu ochi fosforescenţi, iar dragostea izbucnea în cameră şi în trupuri.

♣ Cristian Lisandru


De vorbă cu ploaia, cu gândul la tine


Lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu – ele sunt numai în sufletul nostru.
(Mihai Eminescu)

Mă caută nişte ploi reci, îmi tot bat în ferestre şi vor să poarte dialoguri la ore mari. Ies pe balcon, deschid geamul şi aprind o ţigară. M-aş lăsa de fumat, dar nu-mi vine să pun punctul final fiindcă trăiesc de fiecare dată încântarea nedisimulată a punctelor de suspensie. Pun şi-un vin roşu, colorează decorul, îmi place cum gâlgâie atunci când curge în pahar. Dar şi mai mult mă încântă alunecarea pe gât.

Oraşul văzut de sus, în nopţile ploioase. Murat. Înfrigurat. Nu spun bacovian, a devenit deja o banalitate raportarea permanentă la Bacovia. Taxiurile galbene par o blasfemie a culorii în negura nocturnă, iar câte unul trece în viteză şi doar culoarea roşie a semafoarelor îl determină să oprească, să deschidă geamul şi să lanseze dedicaţii muzicale către insomniaci. Manele. Nu poţi să faci nimic în gustul omului, mai ales că picăturile spală repede orice mizerie.

Când mă găseşte în balcon, ploaia – fie ea și o ploaie de februarie, ursuză și peste măsură de infatuată – mă ia prieteneşte pe după umeri şi îmi spune poveşti. O ascult, iar din când în când mă întorc către tine şi îţi mângâi somnul cu privirea.

Îmi sunt  dragi momentele acestea în care ştiu că voi închide geamul şi voi evada din Turnul Babel pentru a redescoperi căldura trupului tău gol. Cei câţiva metri care ne despart temporar mi se par întotdeauna prea lungi, iar ploaia rece îmi trimite bezele din spatele storurilor şi fredonează melodii de neuitat atunci când te lipeşti de mine şi murmuri că mă iubeşti…

♣ Cristian Lisandru