Amintiri


Nu mergeam la școală pentru că nu aveam chef, nici azi – după atâta vreme dată prin ciur de Moș Timp – nu găsesc altă explicație plauzibilă, intram țanțoș precum cocoșul în biblioteca de cartier, împrumutam cărți pe care le citeam cu pofta nesătulului, îmi completam de ici-colo colecția de povestiri științifico-fantastice, băteam parcurile, mergeam la film și uitam să mai plec, cumpărând bilet pentru fiecare reper orar afișat la ghișeu – am vizionat O fată fericită (Elvis Presley, romantisme, muzică, fete frumoase, dragoste, culori țipătoare, occident incitant prin toate tentațiile propuse pe peliculă) până s-au plictisit plasatoarele de la cinematograful „Grivița” de mine și m-au privit circumspecte, ca pe unul fugit de-acasă din cine știe ce motive și atras, inevitabil, de vagabondajul periculos, atât de blamat în societatea multilateral dezvoltată de atunci –, chiuleam de la ore fără să simt nici cel mai mic regret, oripilându-mă până și ideea de a petrece o oră în clasa de curs, inventând tot soiul de povești trase de păr pentru a transmite părinților că totul era ok și, după ce într-o seară de neuitat am primit prima și ultima palmă de la tata, Dumnezeu să-l odihnească, am realizat siderat că reintrarea bruscă în normalitate avea să fie cu mult mai complicată decât ieșirea din ea, așa că am îndurat un întreg trimestru verificări la sânge, mustrări, priviri iscoditoare, condescendente, acuzatoare, pretins miloase sau indiferente, m-am trezit îndemnat să trăiesc fiecare zi cu burta pe carte pentru a recupera informațiile pierdute cu lejeritatea indusă de nonșalanța adolescentină a visătorului de cursă lungă și pentru a cosmetiza mediile aflate în cădere liberă, am pierdut și ceva prieteni pe-atunci din cauza etichetei de chiulangiu și de „brânză bună în burduf de câine” pe care mi-o lipiseră unii pe frunte, pe urmă a trecut și asta, s-a dus ca și cum n-ar fi fost, m-am îndreptat către liceu cu zâmbetul pe buze și cu amintirea unor zile în care am răsfoit cărți nenumărate, am văzut filme bune (mai rar) sau proaste (de cele mai multe ori), m-am răsfoit pe mine fără să îmi dau seama de asta și m-am privit atent cu ochii altora, înspăimântându-mă prin spaima aceea a lor, mai mult, mai puțin sau deloc mimată.

♣ Cristian Lisandru



Un gând despre “Amintiri

  1. Intradevar, ce vremuri… ma gandesc la copiii si adolescentii de astazi, ce-si vor mai aminti la varsta noastra? sunt prea preocupati de infatisarea lor si pierd esentialul, nu toti dar marea lor majoritate. Daria are 3 ani si patru luni si sunt speriata ca nu voi putea tine pasul cu ea. Este in perioada de ce-ului si nu-mi vine sa ma dezlipesc de ea. Ii explic cat ma duce mintea fiecare nelamurire pe care o are in legatura cu ceva ce-i atrage atentia. Nu se mai satura ascultand si este suparata mereu cand ne despartim. Ieri ma gandeam sa incep sa-mi procur manuale pentru primii ani de scoala. Este devreme, dar ma uimeste cat asimileaza de repede si cat este de interesata de tot ce o inconjoara. A ajutat-o mult desenele animate si povestile mele, bineinteles majoritatea inventate de mine–povestile. Are grija de surioara ei mai mica, Irina care are 1 an, merge in picioare bine, bine si manuieste tableta la fel ca sora mai mare. Nu stiu ce sa mai cred. Oare mai apucam noi sa-i vedem crescand? …vai de insomniile noastre … o saptamana minunata sa aveti!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s