Poftă de viață


Am un dor şi vreau să-l beau…

Da. Dorul nu te întreabă niciodată dacă eşti acasă, dacă eşti pregătit să faci pe gazda bună atunci când îţi sună la uşă musafirul nepoftit. Dorul vine intempestiv, fiindcă ştie întotdeauna unde să te găsească, se tolăneşte pe scaun ca un motan sătul, pune picior peste picior şi te întreabă plin de candoare Ce mai faci?

Ce întrebare… Iubesc. Iau viaţa pe umeri şi merg cu ea alandala, imaginându-mi că Dumnezeu descuie uşa orizontului. Parcă îl şi văd cum scoate o cheie din buzunar, o introduce în broască şi îmi face semn. Du-te. Mă duc. Unei astfel de invitaţii tentante nu-i poţi rezista. Orizontul exercită asupra noastră o atracţie irezistibilă, dacă vrei să pui traista-n cui şi să te aşezi pe prispă, pentru a savura încă un apus, cu ochii mângâiaţi de pasteluri, nu reuşeşti.

Spargi o nucă şi se prăvăleşte toamna de pe dealuri, într-o rostogolire ruginie care te ameţeşte. Cana de lângă tine se iubeşte cu vinul ca o ibovnică apucată de streche, iar tu o duci la gură şi sorbi. Atunci ţi se face dor de ducă, te mănâncă tălpile, iar gândurile bezmetice se agaţă de cer ca înecatul de un pai şi caută desfătare în drumul fără întoarcere.

Dar te întorci. Te întorci cu zăpezi și cu povești abia scrise, tai pârtie prin amintirile de peste an, apoi te lași desfătat de mângâieri fierbinți care dau cu tifla florilor de gheață din geamuri.

Nici nu apuci să te dezmeticești și pocnesc mugurii sub pleoapele tale, ca și cum iarna nici nu ți-ar fi trecut vreodată pragul. Crește iar în tine pofta de viață, trăgând sevă din sufletul descătușat, cânți, iubești cu nerăbdarea unui adolescent grăbit și lipsit de experiența cărnii, arunci într-o margine toate grijile și fiecare zi are în ea măcar o picătură de magie.

E primăvară. Am un dor şi vreau să-l beau…

♣ Cristian Lisandru



Un gând despre “Poftă de viață

  1. …nu ma mai satur citind POFTA DE VIATA…de fiecare data ma gaseste in alta stare, cu noi si noi probleme, doruri multe si marunte. mi-e dor de LUPUL SINGURATIC…unde-l gasesc? va aduceti aminte? atunci va spuneam ca pe vremea mea, cand eram eu mare si tare…pe vremea cand nu eram o pensionara amarata, aveam un sef care-mi spunea – madam lup – acum am ajuns cu adevarat lup singuratic…iar el, seful a facut 87 de ani si nu se lasa…scrie carti, pune lumea la treaba…e activ… si euuu alerg printre amintiri…acum chiar plec de pe net… ma dor ochiii… cu bineeee!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s