Conform inevitabilelor și îndelung promovatelor interceptări DNA, „politicianul de succes” Vanghelie făcea „pac pac toate lucrurile” și îl trimitea pe Rareș Bogdan de la Realitatea TV către Klaus Iohannis pentru ca neamțul să intermedieze aiureli.

În vremea când PSD-ul era pe cai mari, același Vanghelie („vocea mea se va face auzită și de sub apă”, conform unei declarații antologice a personajului în cauză, numai bun de plasat în Muzeul Figurilor de Plastelină) „garanta” candidații partidului. Iar afișele în care Ecaterina Andronescu, spre exemplu, era împinsă de la spate de Vanghelie împânzeau Bucureștii și ofereau imaginea jalnică a trepădușilor care acceptă compromisuri terifiante pentru a înșfăca funcții și fotolii confortabile.

Ulterior, „disidentul” Vanghelie întorcea armele, făcea pe revoluționarul de Ferentari sau Zăbrăuți și se unea în cuget și nesimțiri cu Geoană Dăbuleni, iar „marele partid” Național Liberal era pregătit să poarte discuții la masa tratativelor cu cei doi, totul în numele unei acțiuni politice de răsunet prin care guvernarea PSD să fie dată jos din căruță.

Acum se repliază toată suflarea pe poziții dinainte stabilite și bagă capetele între urechi pentru a nu se spune că au pariat din nou pe potcoave de cai morți. Dar, în momentul în care ești garantat de Vanghelie sau stai în ședințe cu Vanghelie, imaginea ta ca partid serios și pus pe fapte mari nu poate fi decât iremediabil afectată. Se demonstrează că n-ai viziune, că n-ai fler, că ești un parior de doi b ani care va ajunge să-și vândă și nevasta din cauza datoriilor acumulate.

Toate șmecheriile lui Vanghelie erau cunoscute la nivelul conducerii PSD. Nimeni nu poate spune/grohăi că n-a știut nimic și că Vanghelie a fost sub acoperire și i-a tras în piept pe toț. Din ceea ce s-a putut observa de-a lungul timpului, șemecheriile astea financiare și politice erau acceptate cu rânjetul pe buze. Poate chiar susținute intens, fiindcă goana după putere este o boală nemiloasă, iar partidul avea nevoie de osânză. Matrapazlâcurile erau cunoscute, bineînțeles, și de onor conducerea PNL, că doar nu credeau în ipoteza că acest Vanghelie e un fel de Făt-Frumos care știe să se joace de-a comisioanele numai pentru a-l înfrânge pe Zmeul Zmeilor. Dar s-a pus botul, s-a ridicat din umeri, s-a dat un delete trecutului reprobabil pentru că o cereau interesele.

Detașarea cu care oamenii politici aceeptă „mariaje politice” libidinoase este strigătoare la cer și s-a tot discutat despre asta. Și nu este pentru prima oară când se linge acolo unde s-a scuipat sau când ochii sunt închiși, iar gunoiul ascuns sub preș.

Nu pot avea încredere în personaje care fac compromisuri. Pentru că ajung la mâna și la mila altora, pentru că sunt șantajabile, pentru că n-au coloană vertebrală, pentru că dau bir cu fugiții atunci când situația este departe de a fi roz. Iar în ceea ce privește partidele e și mai grav. Dacă PNL dorește să doboare armata PSD cu oameni gen „Vanghelie”, atunci avem o mare problemă. Nimic nu se poate face la modul serios și pe termen lung dacă va fi vorba doar despre rotirea baronilor sau despre înlocuirea pușculiței unde ajung banii negri.

Cazul „Vanghelie” nu e doar un semnal de alarmă pentru PNL. E și dovada că liberalii, din dorința de a prelua frâiele, poartă ochelari de cal și sunt în stare să înghită căcărezele unor figuri triste (dar bogate) ale societății. Însă, dându-se în stambă în felul acesta, nu fac altceva decât să confirme ideea că setea de putere ridică gărgăunii din cap la rang de „personalități” care fac, desfac și asigură perpetuarea politichiei de gang.

♣ Cristian Lisandru