– Sandule, dragule, tu n-ai ascuns tablouri prin cavouri? Sau le-ai dosit în pod la soacră-ta?

– Picasouri n-am, Gicule. N-am nici rubensuri. Am cumpărat de la un geamgiu vreo două pânze, nici n-am dat mult pe ele, am zis să nu rămâie pereții goi, în sufragerie, mai vine câte un musafir și zice că sunt iubitor de artă, mă privește cu alte priviri. Flori în vaze și peisaje cu lanuri de grâu și floarea-soarelui, la portrete nu mă bag, sunt sătul de-al meu. Nu mă văd zilnic în oglindă?

– Așa e, că dacă te picta Grigorescu nu mai ajungea celebru, îi dădeau cu flit toți criticii.

Așezați la o masă de lângă fereastră, Sandu Șpriț, Gore și Gicu ciocnesc halbele și ciugulesc alune dintr-o strachină. În prag de primăvară, cârciuma a fost zugrăvită și a primit o înfățișare rustică, motiv pentru care Sandu a aplaudat chiar din ușă:

– Blide, ștergare, butoiașe, uite și-o putină în miniatură! Funii cu ceapă și usturoi, lipsește un plug în curte și-un taraf din alte vremuri. Dar e de bine, patroane, să ne sucim către originile istorice, că prea pupăm occidentu-n cur și nu mai spargem ceapa cu pumnul! Nota zece plus de la mine! M-am perpelit când pe stânga, când pe dreapta, când fu cârciuma închisă pentru cosmetizare, dar timpul trece ca nebunul și-am reintrat în normalitate. Un nou luc. Să fie cu vânzare bună, fără certuri între consumatori!

Gore și Gicu, după ce s-au minunat, la rândul lor, de noua înfățișare a stabilimentului, au convenit că o astfel de zi trebuie onorată cum se cuvine.

– Că o cârciumă, a conchis Gicu, e ca muierea. Se mai boiește din când în când, dă cu creme, dă cu fixativ în moațe, ca să fie musafirii plini de voie bună și antren.

– Să le lucească bucuria în priviri!

– Să nu le stea pastrama-n gât! Să le umble gândul la prostii!

Da, Sandule, mai un ruj, mai un cearșaf scrobit, mai o mângâiere pe ici, pe colo, prin părțile esențiale ale trupului, o fi viața cum e ea, adică o nenorocită cu ifose, însă nici noi n-o lăsăm să-și facă de cap. Deci n-ai tablouri. N-ai cavouri. Și nici lingouri…

– Am numai linguri, linguri pot să dau și la vecini, face nevastă-mea colecție. De toate mărimile, de alea de tort până la unele mari de zici că-s polonice.

– Cu alea te altoiește doamna atunci când vii pe șapte cărări?

– Până acum n-am avut ocazia, Gore, știți că sunt ca mielușelul atunci când mă-mbăt. Sărut-mâna, mami, cum mă pui, așa stau. Dar nu zic niciodată că nu mai fac, minciuna mă oripilează. Totuși, îi desfid pe bărbații care fac urât la băutură.

– Ptiu, să nu te deochi!

– Noroc și să ne curgă primăvara prin vene și artere!

– Noroc să fie și la voi, că tristețile vin și se duc!

Gicu trage cu ochiul către lcd-ul din colțul încăperii:

– Se vedea a-ntâia, imagine beton, contrast de nu se poate, mi-am luat și eu. O sută douj de centimetri pe diagonală, văd scrisul de la filme fără probleme. Ce culori, ce sunet, poți să intri și pe net… Are uairles.

– Ai pășit în rândul lumii, Gicule… Vezi să nu iei viruși, cică și astea iau viruși, nu sunt imune. Dacă-ți ia televizorul vreo gripă informatică, te-ai rupt la portofel.

– Era necesar să iau și eu, Gore, nu că țin coada pe sus ca ăștia de-i saltă denea – ul, dar orișicât. Am strâns din munca mea cinstită, m-am dus la domo și l-am luat. Dar e tărăboiul dracului la știri. Ăla vroia să-și deschidă galerie de-aia de amorul artei, punea tablouri în pereți sau în dulapuri, încă nu m-am dumirit, se bat informațiile cap în cap, alții puneau lovele pe unde cu gândul nu gândeai, e cu denunțuri, cu confruntări ca-n filme, blonda băsescului cerea zece la sută din contracte…

– De unde știi tu că cerea zece la sută?

– Așa spune informația televizată, Sandule…

– Și tu crezi tot ce spun ăștia? Încă nu te-ai prins de toate șmecheriile? Vor să dea în ea ca să ajungă la băsescul, acolo e bătaia peștelui. Dama e poprită ca să cedeze, Gicule, o lovește-n psihic. Că e femeie… Nu-s muiere cu năframă, să mă dau de bună seamă! Nu mai știți melodia?

– Lasă că până acum se ține tare dama. A cedat nervos doar când n-a avut feon. De, umblă la coafura femeii și ai atins punctul nevralgic. Dar tot n-a sifonat, iar băsescul și-a mutat calabalâcul la Scroviștea. Cred și eu ce văd și ce aud, Sandule. De unde să iau știrile, de pe surse? N-am surse. Toate babele din bloc sunt atente la alte evenimente, ca de pildă cum se face că tot crește întreținerea. Sau când mai moare câte-un moș care se credea nemuritor. Sau ce se mai gătește la masa de duminică și care matracucă are un nou amant. Așa că iau telecomanda și dau la știri. Mă informez. Iau și notițe, ca să nu le-ncurc. Zău!

Sandu Șpriț pufnește ostentativ și mai cere o halbă. Gore ridică și el două degete în semn că nu refuză una în plus.

– Eu m-am cam plictisit de politică…

– E curvă?

– Asta știam. E rapandulă în toată regula. Nicio noutate. Nu mai pot să trag concluzii ca pe vremuri.

– Adică?

– E talmeș-balmeș. Conturi, tablouri, pământ sfințit de la Ierusalim, mir, Vosganian o să ia premiul Nobel pentru teatru de prost gust, Tatăl nostru care ești în ceruri, Procurorul nostru care ești la denea, Denunțătorul nostru care le știi pe toate, lingourile alea de un kilogram, acatiste, rugăciuni înainte de ședințele din Parlament…

– Păi dacă sunt oamenii cu frica lui Dumnezeu… Le-au căzut blestemele pe cap.

– Da, îi ajunge frica din urmă după ce au băgat mâinile până la cot în averea statului… Vine un înger la fiecare și îl trage de urechi în timp ce se spală pe dinți cu pasta aia de-ntărește ouăle. Coana Europa se bagă în seamă, ne arată nuiaua, ăștia îi dau cu tifla, președintele nu vrea să-i supere pe austrieci, nimeni nu vrea să-l supere pe Șova, unii dau pe goarnă și scapă, Udrea e supărată pe toată lumea, noroc cu tenismena aia de-i e prietenă, Dragomiroaica sufletistă, ce s-ar face fără ea?

– O fi ceva cu ele, Sandule…

– O fi, că n-am intrat eu în intimitățile lor, plus că n-am moacă de cartier rezidențial cu stejari. Dar te duci cu gândul prea departe, Gore, tu – când gândești prea mult – o iei pe arătură. Nu mai ciugulești o alună, nu mai lingi o bere? N-ai treabă prin debara?

– Nu prea intră, Sandule, o fi de la vreme asta păcătoasă… Nu vezi ce-i afară? Plouă-n draci, mai că-mi vine să renunț la bere și să cer o țuică fiartă, bate-un vânt de pribegie…

– Pe-asta s-o reții, Gore, e bună, pribegi am fost, pribegi suntem, pribegi vom fi.

– Cum naiba să fim pribegi dacă ne aflăm în cârciumă, Sandule? E, cum s-ar zice la lcd, contradicție în termeni.

– Era o chestie mai adâncă, Gicule, tu înregistrezi aspecte lipsite de importanță, puerile, n-ai perspectivă, n-ai imagine de ansamblu, n-ai fi bun să conduci guverne.

– Nici nu vreau, mă vezi pe mine în locul lui Ponta?

– Nici pe el nu l-am văzut, dar uite-l că e. Există. Vorbește. Dă din mâini. Reduce tevea-ul, îi mulțumește pe toți proștii. Mocofanii exultă. Aplaudă.

– Se rupe-n figuri și-atât. Nu reduce nimic. Dacă reduce fără să vrea fondul monetar, atunci îl reduc și ăia pe el. La tăcere. Și-acu, dacă Vâlcov ăla nu mai e… Era finanțist bun. Ținea bani și la el acasă, tot ca să nu vină fondul monetar să-i ia. Pentru țară strângea.

– Păi l-a pus Ponta pe ăla de-i zicea băsescul discotecar. E briliantul numărul doi, că numărul unu a fost Mutu. E ăla cu freza căruntă și cu cârlig la muieri cu interes, cică are lovele de n-are cum să mai întoarcă banii cu lopata, să vezi finanțe pe capul nostru. Calculează și dansează. O să joace tontoroiul pe codul fiscal.

– Dacă n-are tablouri și lingouri tot degeaba. Și n-a fost nici primar la Slatina. Mă doare-n cot de banii lui, nu-i scoate din conturi ca să mi-i dea mie. Auzi, Gore, tu ai atârnat ceva pe pereți în bordeiul tău?

Gore oprește halba între masă și propria bărbie. Pare foarte sigur pe sine în timp ce se pregătește să răspundă.

– Am numai bilețele pe peretele din bucătărie. Să cumpăr aia, să plătesc factura aia, să dau cu var în baie, să repar clanța de la ușă, că are joc și draci pe ea, să nu uită să-l sun pe un văr de la Slobozia și să-l înjur fiindcă m-a tratat cu sictir când i-am cerut și eu niște bani, astă iarnă, că doream să iau porc… N-am mai luat. S-a dus a mea și-a luat carne de la Kaufland, era mai bine direct din porc, are alt gust, dansează jumările în tigaie, dar nu se mai poate cum se putea altădată, când era bunica fată și simțea fluturi în stomac dar nu știa de ce. Bune bilețelele astea, te ajută să ai memoria în formă. Nu mai suntem flăcăi.

– Și n-ai nicio gravură, niciun desen cu caricaturi, nicio natură moartă?

– A murit baba din dreapta, avea optzeci de ani. Avea o natură rebelă, umbla-n blugi și-n bocanci, mă cruceam când o vedeam. Se pune sau nu se pune?

Cristian Lisandru –  28 martie 2015