Cucuie


… bine, domnule, hai să intervin şi eu, uneori îţi vine să te dai cu capul de pereţi, al dracului ce-ţi mai vine, impactul cu zidul ăla dat cu lavabilă prima-ntâi poate aduce şi alinarea nesperată, pe lângă cucuie, e bine să o faci, zic eu, chiar dacă pare masochism, nu este, ştiu ce înseamnă masochismul şi nu bat câmpii, dar îmi vine aşa să spun că datul cu capul de ziduri – chiar dacă nu reprezintă o soluţie, fiindcă pare că nu rezolvă nimic, superficial analizând speţa, însă te scoală din morţi, deci iată esenţialul! – este alternativa de moment, te trezeşte brusc din reveriile aducătoare de nimic pe pâine, o să întrebi acum de ce să te dai cu capul de ziduri?, tot dumneata ai răspunsul la întrebare, nu trebuie să îţi spun eu, sunt și eu un om printre atâția alții, mi le știu pe ale mele și nu mai am loc pentru ale altora, totuși, te lovești cu capul de ziduri pentru că te doare neputinţa, aia e, te stresează incapacitatea de a demonstra că ai dreptate, uneori – sau de cele mai multe ori – te doare faptul că nu ai dreptate, deşi ai vrea asta, oho, cum ai mai vrea!, vin păcatele trecutului în galop, nărăvașe, şi te bat pe umăr – ce mai faci, bre, eşti bine, sănătos, îţi mai aminteşti de noi, ia uite, suntem vesele, bine hrănite! -, tu te uiţi lung la ele, ca proasta-n târg sau ca vițelul la poarta nouă, le-ai trimite la plimbare, însă nu poţi, ţi le asumi, pe-astea nu le ştergi cu delete-ul ăla de la calculator, nu s-a inventat niciun buton pentru asta și, realizând întreaga dramă, îţi vine pofta aceea de a te lovi cu capul de suprafeţe dure – ce sens ar avea o suprafaţă moale, din moment ce n-ai simţi nimic? -, ai vrea să pipăi cucuiul personal, să-i măsori înălţimea, pentru durere nu s-au oferit încă unităţi de măsură de către deștepții mileniului, uite-aşa ai putea să scoţi nişte bani, du-te la osim şi înregistrează ideea, fii primul, nu te opreşte nimeni, dar dumneata nu faci asta, dumneata zâmbești superior, te complaci într-un dolce far niente, nu iei niciodată decizii radicale, leneveşti ziua întreagă – îţi place leneveala, domnule! -, pe urmă îţi simţi până în adâncul trupului incapacitatea şi te enervezi – păi de ce să te enervezi dacă nu tragi linia ca să faci bilanţul personal? – dar eu zic ca omul în vârstă, e bună şi copilăria, toţi am avut parte de ea, ai mei m-au răsfăţat, eu n-am înţeles nimic, am ajuns şi la şcoala de corecţie, cu tot cu gărgăunii din cap, tot am priceput ceva până la urmă, dar mai târziu decât trebuia, stăteam noaptea cu mâinile sub ceafă și priveam tavanul, mă gândeam la neputinţa mea, abia atunci mi-am spus că trebuie acţionat, dar nu aiurea, ci cu cap, cu răbdare, ia-le pe toate una după alta, în ordinea priorităţilor şi, dacă prima este lovirea cu capul de pereţi, atunci loveşte-te fără reținere, dă tare, ca să te doară până-n suflet, nu încerca să te protejezi, în felul ăsta te minţi din nou și ajungi de unde ai plecat, am vorbit cam mult, ştiu, mă cam ia gura pe dinainte, însă reţine ce ţi-am spus, e bun şi un perete la mintea omului, are şi cucuiul valoarea lui, cu tot cu durerea aferentă, poate că durerea este esenţială în viaţă, starea de bine e efemeră…

♣ Cristian Lisandru



Un gând despre “Cucuie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s