De-ale chefliilor – „Moartea căprioarei”

 


 – Gata, îi ia pe toți, nimeni nu scapă. Vai de mamele lor, săracele…

 – Îi ia cu dureri de șale, Sandule? Cu tuse și strănut? Cum îi ia? Cu arcanul? Și cine?

Sandu Șpriț privește tămâioasa din pahar cu dragoste de consumator autentic, dă din cap a aprobare, apoi îl sfredelește cu privirea pe Gicu.

 – Sunt procurorii grămadă pe ei, Gicule, niciunul nu mai are somn. Mai întâi îi invită la o discuție prietenească, la sediu, le dă și-o cafea din partea statului, de la buget – există fonduri și pentru așa ceva –, le arată documentele compromițătoare, filă cu filă, abia pe urmă vin înregistrările, încordarea și reținerea. Preventivă. Gata cu gluma, gata cu somnul de frumusețe, gata cu la dolce vita, fost-ai lele cât ai fost…

Gore pufnește.

 – Și de-aia nu-ți mai crește ție pătrunjelul pe balcon! Praf în ochi, Sandule, nu te supăra pe mine, nu mai vezi pădurea din cauza copacilor, cum bine zicea Isus în peregrinările sale biblice pe care mulți proști nu le înțeleg, însă le interpretează de-a dreptul forestier.

 – Te-ai apucat să citești Biblia sau te referi la defrișări? Că nu mai vedem nicio pădure. Cât de curând.

 – Dorm cu ea sub pernă. Cu Scriptura. Și, când visez, trag concluzii utile. Abia pe urmă deschid televizorul și mă informez suplimentar. Din spiritual direct în real, cu o scurtă haltă în frigider. O salată, un sandviș, un lapte bătut… Ca să alunece știrile mai ușor când te tolănești în fotoliu și afară suflă vântul de primăvară…

 – Nu se leagă nimic, intervine Gicu. Nu sunt analist ca ăștia care primesc mii de euro pe lună pentru că bârfesc prin studiouri, dar poporul – asta e opinia mea, țin la ea ca la ochii din cap – e ca turma, vede ceva și se repede înainte fără întrebări ajutătoare. Nu mai avem timp nici să ne văităm din cauza arestărilor. Pe mine mă dor șalele, nevastă-mea e îndurerată fiindcă vrea tigaie de-aia drai cucăr și i-am zis să mai stea o tură, că n-avem acum bani de teleșoping, prioritățile sunt pasca, ouăle roșii, cozonacii și mielul… Cum era aia cu mani pulite?

 – Nu venea direct din serie A?

 – De la broscarii macaronari venea, de la mafia lor care înmugurește și dă lăstari ca via după ce o taie gospodarul priceput și pus pe fapte mari. Iei pe unii, vin alții. E sacul fără fund. Dacă i-ar lua pe toți, dintr-o dată – cam cu te ia răceala și tu habar n-ai, zici că e primăvară și pe urmă dai fuga la farmacie după leacuri la preț redus –, n-ar mai avea cu cine să se lupte-n dosare cum se lupta șmecherul de Făt-Frumos cu jigodia aia de Zmeul Zmeilor care o răpea pe Ileana Cosânzeana și ăștia de la efbiai, enesei sau siaei nu știau nimic. N-aveau sateliți pe-atunci, calul zbura numai dacă halea jăratic, n-ai să mai vezi așa ceva. Și nu poți să lași bilanțul anual fără dosare și realizări diverse, oameni suntem, șefi avem. Nu dă bine pe sticlă, nu dă bine nici la aia în care se scrie cum te-ai comportat de-a lungul anului. La locul de muncă…

Sandu Șpriț soarbe din pahar și se lasă pe spate.

 – Aprecierea de serviciu, Gicule.

 – Aia e, ia de-un șpriț în loc de mulțumiri. Că mulțumirile verbale nu țin de foame și nici de sete. Dar tămâioasa de la un prieten drag e bucurie la casa sufletului.

 – Lasă că data viitoare dau eu berile, că n-am portofelul sigilat. Nu sunteți voi aproape de mine la bine și la rău? Dar trebuie să insist asupra unei idei.

Gicu și Gore ciulesc urechile, iar Sandu ridică degetul arătător și îl agită sugestiv.

 – Eu așa vă spun, cu vorbele mele, fără dexuri, fără fraze cu dichis, nu pot să fiu ca Pleșu, de nu-nțelege prostimea decât că e proastă și proastă va rămâne. Gicule, Gore, dragii mei, nici cârciuma nu mai e cum era. Vii la relaxare după muncă și stres, dar dai tot peste politică. Politică-n sus, politică-n jos, politică pe garduri, politică pe ulițele patriei, politică pe toate canalele, mă mir că nu apare vreun ales și pe canelele alea deocheate. Să ne spună el cum se face, cum se pune, cum se drege, în așa fel încât nu numai mândra să fie satisfăcută. Să zică mersi și să mai vii și Uniunea Europeană, și Fondul, și NATO, și ONU, și ăia de la drepturile omului, de la drepturile animalelor sau de la drepturile copacilor pitici de le mai zice și bonzai. Înainte erați mai veseli, să n-am ambiție, gângurea Ploieșteanu la urechile noastre, ne îmbătam de fericire și uitam de griji și de necazuri. Acum ajung acasă mai supărat ca înainte, nici două sticle de tămâioasă n-au efect…

 – Ești supărat, Sandule… Roade politica-n tine. Te macină. Te rupe din interior, ca un eliăn din ăla…

 – Gore dragă, intru și eu în săptămâna patimilor, tocmai se deschide ușa și n-am chef de patimile de la denea. Ale mele sunt mai mici, însă se cheamă că sunt la purtător, eu trebuie să le rezolv. Și încă n-am cumpărat miel. Bate învierea la fereastră, cum să mă duc să iau lumină dacă nu m-am pregătit din punct de vedere culinar?

 – De, nici sărbătorile nu mai sunt cum au fost. Vin, se duc, e românul tracasat. N-are timp, n-are chef, n-ar bani…

 – Mai ales bani, că facem ce facem și tot acolo ajungem. Sandule, e mai scumpă cu zece la sută carnea de miel, am citit în presa de pe calculator, nu dau bani pe-aia scrisă, nu se merită cheltuiala. Poate chiar cu douăzeci la sută e mai scumpă, dar nu vreau să te deprim. Spun doar poate. Au scăzut subvențiile, au crescut impozitele, fermierii dau din colț în colț.

 – Ești informat, Gicule…

 – Dar miel nu mănânc. Mi-e milă. O fi ea tradiție, o fi carnea gustoasă și sănătoasă, cu omega trei și zinc, tot nu pot. Mi-e milă. Și mie, dacă mi-e milă, am un nod în gât. De-aia nu mănânc nici iepure sau căprioară. Ce, căprioara nu e bună?

Gore plescăie.

 – Mie îmi place la cuptor. Mușchi sau pulpă, stropită cu vin roșu – sec, nu dulce, atenție, să nu stricați rețeta! –, se pune și slănină afumată, faci înainte o marinadă din legume, e chestie cu dichis. Dar te lingi pe degete. Nu te oprește nimeni să mănânci friptură de căprioară, Gicule, dar tu habar nu ai ce-nseamnă să mănânci și să oftezi. Și să mai ceri.

 – E ca aia cu mănânc și plâng. Poezie grea, dramatică, nu s-a lipit de mine. Parcă vedeam căprioara, mă lua și pe mine bocitul.

 – Gusturile nu se discută. Nici la culinărie, nici la literatură. Nu ți-a plăcut poezia lui Labiș? Păcat de munca lui…

 – Știți că sunt milos.

 – Da, ție îți este milă și să-i înjuri pe-ăia de-ți fură votul și pe urmă trăiesc ca baștanii.

Sandu își aprinde țigara, apoi trage scrumiera mai aproape.

 – Iar ajungem la politică? Parcă eram la miei. Eu mănânc miel. Se mănâncă mielul?

Gore și Gicu ridică halbele și răspund într-un glas, ca la școală:

 – Da.

 – Vine asta din moși-strămoși?

 – Dar eu tot nu mănânc, insistă Gicu. Și nu cred că se supără strămoșii pe mine. Fiecare este stăpân pe stomacul său…

 – Eu nu te oblig să mănânci miel, Gicule…

 – Nici n-aș mânca. Parcă aud cum behăie, dragii de ei…

 – Ești dus. Și sentimental. E carne delicioasă. Așa că trebuie să aleg magazinul potrivit. Că e cu zece la sută mai scump nu mă interesează…

 – Atunci nu mai sta, du-te. Ia toți mieii, fă rezerve, cine știe ce mai vine peste noi la anul.Da.

Sandu Șpriț își privește ceasul. Ostentativ.

 – Mai am timp.

 – Poți să-l faci și pe-ăsta la cuptor, ca să fii în ton cu Gore.

 – La miel pui vin alb, nu te-ncurci cu roșu. Altă carne, altă șmecherie. Și să nu uiți de usturoi, Sandule. Mult usturoi. Organismul se-mpacă bine cu usturoiul, te pupi cu nevasta abia peste vreo trei zile, după ce terminați mielul. Să treci prin piață, pe la băbuțe, vezi de rozmarin, vezi de maghiran…

 – Trebuia să ajungi la master șef.

 – Trebuia să ajung și avocat, așa vroia mama. N-am ajuns decât șofer. Dar nu-mi pare rău, am bătut drumurile, v-am mai povestit.

 – Ești om umblat. Dar dacă ajungeai avocat cu roba la el azi erai miliardar. Auzi, Gicule, că tot ești mai tare decât mediafaxul, cât costă carnea de căprioară? Mi-a făcut Gicu poftă. Îmi plouă-n gură. Se găsește pe undeva?

 – Dacă nu găsești la magazin, te duci la bibliotecă și iei volumul lui Labiș. Citești și plângi, tot ești în săptămâna patimilor. Faci și economie, te mai cultivi, cu prima ocazie ne reciți niște versuri de suflet și-l punem pe Tudor Gheorghe în surdină, că Ploieșteanu e mai de paranghelie…

♣ Cristian Lisandru



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s