îmi permit să formulez o idee
câteodată nici nu are rost să plângi
de ce să laşi trupul secătuit
ars de o uscăciune interioară hâdă
risipa de lacrimi
ploaie a ochilor trişti
nu poate să hrănească rădăcina unor buruieni
  – vorbesc acum despre
tartuferie perversitate duşmănie vendetă
credeam că aţi înţeles
ele cresc pe lângă casa gospodarului
de la facerea lumii încoace
plivirea lor face parte din programul cotidian
lupta e permanentă
aşa că lacrimile
domnii mei
trebuie păstrate
pentru momentele cu adevărat triste
de pildă atunci când zboară părinţii către cer
ca să stea de vorbă cu Dumnezeu
despre copiii lor văzuţi de sus

♣ Cristian Lisandru –  19.04.2010 (din volumul Pledoarie pentru salvarea lacrimilor)