Președintele Iohannis îmbină utilul cu plăcutul și a plecat val-vârtej în vacanța de Paște. Paște Catolic plus Paște Ortodox egal zece zile, din care cinci în insula Madeira. Ce-mi plac oamenii ăștia! Chiar ajunși în funcții amețitor de înalte nu uită niciodată să-și aranjeze planurile de familie și să-și respecte agenda personală, vor să le facă pe toate exact așa cum le făceau și înainte. Sunt de părere că președintele unei țări trebuie să fie primul care să dea un exemplu. Probabil asta face și Iohannis, plecând de la premisa că țara merge oricum din șanț în gard, așa că o prezență permanentă la Cotroceni nu ar salva decât aparențele. Și lumea ar spune, poate, că președintele vrea să dea cu „hei-rup”-ul după noi exact atunci când nu ne arde decât de friptura din cuptor, de pască și de cozonaci.

Dar să nu dramatizăm. Să nu cădem în patima disperării prelungite. Președintele are atenția distributivă și va fi la curent cu mersul lucrurilor, din zi în noapte și din noapte în zi, are acces nelimitat la tehnică de vârf, nu numai la razele unui soare ghiduș și reconfortant, îi va face complimente Primei Doamne și – dacă va fi cazul și interesele de stat o vor cere – va transmite indicații prețioase de la mare depărtare. Probabil prin e-mail, ca să nu fie obligat să rostească prea multe cuvinte.

Mai mereu ni se vorbește despre sacrificii dureroase, însă necesare, despre cureaua care trebuie strânsă, despre eterna criză mondială și despre faptul că nu am învățat încă să prestăm „nemțește”. Președintele demonstrează că știe să se și relaxeze nemțește, ceea ce este chiar liniștitor. La toate nivelurile. „Are omul nevoie de liniște sufletească după o sută de zile de mandat”. O sută de zile protocolare, o sută de zile în care s-a preumblat pe ici, pe colo, în interesul țării, evident, o sută de zile în care a întors și Codul Silvic pentru că austriecii și-au arătat mușchii, o sută de zile în care a fost stresat de mediul înconjurător și de faptul că nu are „guvernul meu” etc. O sută de zile în care fiecare apariție televizată a confirmat presupunerea că da, președintele există, nu suntem singuri pe lume și nici nu are rost să ne întrebăm dacă ajunge și el pe tărâmul concretului sau subzistă numai la nivel verbal.

Apropo de eterna obsesie a lui Iohannis – „guvernul meu”. Și ex-președintele Băsescu cerea totul de la țară, cu tupeu maxim, încă de pe vremea când presta viguros în funcția de primar. Și a ieșit un mare fâs, la toate nivelurile. Iohannis poate dori același lucru, nu-l oprește nimeni, însă – în România fiind – a avea și guvern și președinte de aceeași culoare nu poate însemna decât o calamitate pe termen lung. Suplimentar, președintele Iohannis ar trebui să-și mai șteargă de pe chip zâmbetul superior și să renunțe a se culca pe o ureche fiindcă o mare parte a presei (care se dă după cum suflă vântul puterii) îi cântă în strună și e în stare să-i facă și masaj la tălpi. Ziariștii-mercenari pot schimba foaia foarte ușor, în funcție de interesul de moment și de portofel, așa că n-ar fi exclus ca Iohannis să se trezească, într-o oarecare zi, pus pe cioburi de sticlă chiar de aceia care acum îi scutură scamele de pe revere. Și, atunci, va fi cunoscut drept Fachirul din Sibiu.

Principiul „acum luăm o pauză binemeritată, de mâine vedem noi ce va mai fi” funcționează ireproșabil. Probabil că este singurul care mai funcționează într-o conjunctură nemiloasă din care nu reiese decât că ne afundăm în marasm și dăm senzația că ne place al dracului de mult.

Noroc cu telefonul roșu, noroc cu facebook-ul – capitol la care președintele Iohannis e number one și așa va rămâne în istorie, amin! –, bine că există consilieri pricepuți la cântatul în strună și la introducerea limbii în ureche, e minunat atunci când aflăm că și președintele e om. Ca noi toți, de altfel. Doar că noi nu avem un telefon direct la dispoziție și, în general, vedem roșu în fața ochilor, iar sărbătorile pascale sunt pentru mulți români un motiv în plus pentru a concluziona că e mai rău ca anul trecut.

Îi doresc președintelui Iohannis relaxare maximă. E deja obosit după o sută de zile de mandat și organismul său merită să stea la soare și să ațipească mulțumit. Zece zile nu sunt un capăt de țară, noi suntem vinovați fiindcă facem din țânțar armăsar și gura nu ne tace. Sper să se întoarcă odihnit pe meleagurile acestea bătute de vânturi și ploi. Cu aceeași alură de personaj desprins din alt film, însă bine intenționat, elegant, impunător prin fizic și psihic (bucurându-se chiar și de respectul PSD, ceea ce nu-i de colo, mai ales că se înțeleg suspect de bine), mândru plutitor pe deasupra celorlalți, poate ceva mai guraliv – dacă va fi cazul –, poate decis încă o dată să cheme partidele la consultări (fiindcă la asta s-ar pricepe și nea Pazvante Chiorul, iar președintele Iohannis a cășunat pe acest demers, pozând în Marele Mediator al Neamului), pregătit trupește și sufletește să nu-i supere cumva pe austrieci, organizând și vreo conferință de presă aridă între două întâlniri protocolare din care nu rămân decât zâmbetele (uneori forțate) și strângerile de mână.

Sssst! Președintele se odihnește pentru liniștea noastră, vă rugăm să ciocniți în șoaptă ouăle roșii…

Teme suplimentare

  • Dacă președintele Iohannis, după doar 100 de zile de mandat, are nevoie de 10 zile de relaxare, de câte zile de relaxare va avea nevoie același președinte Iohannis după expirarea mandatului prezidențial?
  • Credeți că președintele Iohannis va alege ca loc de relaxare tot Madeira sau se va sacrifica și va petrece niște amărâte de zile pe plaiurile mioritice care l-au acceptat în jilțul de la Cotroceni? Nu de alta, dar sunt sigur că serviciile turistice autohtone – în cazul dânsului, mai ales – vor fi, cu siguranță, la superlativ.

♣ Cristian Lisandru