Corabia spinteca valurile înalte, apoi le abandona la pupa, răpuse, umilite, căzute pradă siajului învolburat. Prăbuşit peste orizont, cerul se zbătea, cuprins de spasme, iar fulgerele – paradoxale cicatrice temporare – zgâriau retina. În timp ce arborele scrâşnea, scârţâia şi se văita continuu, sarturile întinse zbârnâiau într-o încercare disperată de a se rupe în fâşii. Strânse mânerele timonei, încheieturile se albiră, simţi tremurul corabiei şi primi în întreaga fiinţă reverberaţiile tunetelor. La posturile lor, marinarii chiuiră. Iar etrava pătrunse şi mai adânc în carnea oceanului…

 ♣

Sună îndelung, desenându-şi un zâmbet mare pe figură. Auzi paşii, trase aer în piept şi izbucni:

– N-am murit nici acum, sclifosito!

Ascultă câteva clipe, apoi îşi frecă mâinile, încântat. Soarele generos îi mângâia umerii, adia un vânticel călduţ, nori pufoşi se hârjoneau pe cerul albastru. O hârtie fu strecurată pe sub uşă. Se aplecă, o ridică şi citi consternat buletinul meteo. Cod galben, alertă, viscol, îngheţ. Chicotitul din spatele uşii îi mări tensiunea, iar greierele trânti chitara şi începu să-l înjure pe La Fontaine.

 ♣

De mic avusese sentimentul că nu se născuse degeaba. Simţea că era predestinat unor întâmplări extraordinare, intuia că lumea întreagă, indiferent de rasă sau culoare, urma să îl privească uimită, ştia că va sta mândru în faţa tuturor, iar ei îşi vor pleca frunţile către pământ, în semn de respect, îşi imagina momentele de frenezie şi mulţimile exaltate, oameni transfiguraţi călcăndu-se în picioare pentru a-l atinge. Preocupat permanent cu astfel de gânduri măreţe, a uitat să răsfoiască până şi filele propriei vieţi, murind în anonimat.

 ♣

Asculta ploaia. Era o compoziţie încântătoare, ceea ce îl determină să ridice bagheta imaginară şi să se vizualizeze în faţa orchestrei care interpreta partitura compusă chiar de el. Fiecare picătură devenea o notă, iar toate la un loc alcătuiau o simfonie stranie. Sub cupola imensă a cerului, uriaşa sală de concerte a lumii avea o acustică extraordinară. Începu să aştearnă alte note pe portativ, iar picăturile ploii îi urmară, supuse, indicaţiile muzicale. Apoi se auzi o sirenă, iar Vasile înghiţi ultimul dumicat şi reporni strungul.

♣ Cristian Lisandru