Click (1) – Lumini, umbre și tăceri

Nici nu ne mai mirăm atunci când ajungem – pentru a câta oară? – la concluzia că a înțelege ceva din ceea ce se întâmplă în jurul nostru este o încercare moartă în fașă. Haos la toate nivelurile, zvonuri prezentate drept prorociri moderne, cutremure care vin și se duc, zgâlțâindu-ne indiferențele multiplicate, jocul la cacealma, zîmbetul mieros care ascunde rânjetul de supraviețuitor în jungla citadină. Discuțiile sterile patronate de un președinte fantomatic, iluzoria scădere a TVA-ului, creșterea progresivă a dezamăgirii colective, un Victor Ponta aproape mirat că încă guvernează și atât de pierdut prin propriile fantasme încât până și ratarea alegerilor prezidențiale e prezentată drept victorie răsunătoare a defunctei USL. Singura constantă rămâne, ca de atâtea alte ori, circul…

După șuetă. Sau cum reușim să lăsăm semne mărunte ale trecerii noastre prin lume și viață. La asta ne pricepem cel mai bine, de altfel, înfoindu-ne orgoliile, frustrările, trâmbițându-ne în fel și chip incapacitatea de a fi absolut normali… Dar ne marcăm teritoriul.

Încă reușim să vedem partea plină a paharului. Ceea ce nu poate fi decât reconfortant pe termen scurt. Lăsăm deoparte termenele medii, lungi și foarte lungi, poate pentru că vânăm minutul de bine și ne mulțumim cu din ce în ce mai puțin. Fericirea este plăcere fără regret [1]. Fiecare obstacol depăşit adaugă fericire la fericirea mea[2]. Fericirea constă în a fi liber, adică a nu dori nimic[3]. Obligați să participăm în fiecare zi la o cursă cu obstacole, închinându-ne cu evlavie financiară tiparniței de bani, nu mai găsim răgazul – puterea? – de a gusta viața și de a o percepe în minunata ei simplitate.