atunci când se adună poeţii în camera noastră


lasă-te despletită
ca pentru o tânguire
eu te voi pieptăna îndelung
cu degete tremurânde
îţi miroase trupul a veste bună
adusă de călăreţi apăruţi de sub poala pădurii

pe dealurile descojite ard focuri mari
tâlcuim semnale misterioase
la lumina din noi
numai dumnezeu plânge mocăneşte
apoi scrie cuvinte dulci
în ochii înceţoşaţi ai ferestrelor

nucul bătrân îşi vaită însingurarea
la doi paşi de dragostea noastră
eu râd
citesc din toţi poeţii
fiecare rând îi reînvie
în camera aceasta

♣ Cristian Lisandru


stele căzătoare


cerul era o pasăre albastră
zbura pe deasupra lumii
dinspre fiat lux către the rest is silence

ultimii poeți
(rămășițe versificate
ale unei caste aflate în pragul dispariției)
își numărau în gând zilele rămase
fără să știe ce li se pregătea din înalturi
cântau cerul
cântau pasărea
cântau lumea care îi privea cu silă nedisimulată
versurile lor verzi
miroseau a iarbă răvășită de trupuri dezgolite
a declarație de dragoste iluzorie
a despărțire intrinsecă

pasărea zbura
plângea cu stele căzătoare
un poet nebun le prindea cu mâinile goale
apoi făcea tumbe
prin grădina nesfârșită a unui azil cât o lume
și
sub privirile condescendente ale unor cinici
(imagine retro
mustăți răsucite
briantină
doar halatele albe există atemporal)
râdea
râdea
râdea

♣ Cristian Lisandru – 22 mai 2015


nebo-zvezdy-nit-lestnica

întrebări


mă întrebai ce mai știu despre noi
dacă suntem bine
dacă n-am uitat cumva să facem dragoste
sub pleoapele apusului
dacă sufletele noastre au rămas înlănțuite
în interiorul aceleiași clepsidre
pentru totdeauna

te priveam fericit și nu știam ce să spun
dincolo de pereții aceia de sticlă
nu se mai vedea nimic
poate că lumea dispăruse la un semn
pentru a face loc alteia
încă nevăzută

mă întrebai și te priveam fericit
ca un tâmp
ca un îndrăgostit cu răsuflarea tăiată
ca un alchimist
obsedat de reinventarea tuturor cuvintelor
pe care ți le șopteam la ureche
cândva
într-o altă lume
în aceeași clepsidră

♣ Cristian Lisandru – 23 mai 2015