Cei care plângeau după perfidele manevre de culise ale lui Băsescu Traian își pot freca mâinile de bucurie, fiindcă la Cotroceni s-a lipit cu superglue un nou Sforar destoinic care nu lasă pe mâine ce poate să facă azi. Lucrează nemțește și, cum ar spune cârcotașii, „îi lucrează” nemțește. Pe adversari. Fiindcă nici Klaus nu poate uita ce partid l-a propulsat către putere. Spre deosebire de Băse, însă, numitul Klaus pare echipat de sus până jos în ținută protocolară și cu sinceritatea la purtător. E bine crescut, bine văzut, bine plimbat și bine pregătit în perspectivă politică. „Nu pot lucra cu această majoritate”, vreau „guvernul meu”, lucrez intens pentru „România lucrului bine făcut” etc.

Pe din dos, Klaus își trage salopeta și se agită intens, în fața bancului de lucru, alături de PNL (plus DNA, conform unor ipoteze de lucru mai mult sau mai puțin abracadabrante, dar noi suntem făcuți din zvonuri și dăm gir tuturor răspândacilor), pentru a-l detrona pe Victor Ponta – care și-a pus singur piedică, având în vedere acuzațiile procurorilor – și pentru a trimite guvernul PSD în uitare. Acolo unde – făcând abstracție de subiectivismul lesne de înțeles al lui Klaus – i-ar fi și locul. Pentru că, dacă memoria nu ne-a lăsat încă de izbeliște, cei din armata PSD n-au fost chiar uși de biserică de-a lungul timpului. Valabil și pentru PNL, numai că liberalii – amușinând cu poftă ciolanul – mai au puțin și se declară, in corpore, urmașii Maicii Tereza.

Se discută despre criză prelungită la nivel politic, ca și cum până acum ar fi fost o feerie la nivel politic, despre o demisie logică a lui Ponta (despre ce logică putem vorbi în politichia de pe la noi?), despre aplaudacii lui Ponta care nu-i vor juca feste atunci când se va lua în discuție cererea DNA de urmărire penală a prim-ministrului în funcție.

Iar o luăm cu Europa pe arătură și ne văităm pentru că nu vom da bine în schema UE, mai ales când războiul bate la ușă, iar noi țopăim la graniță și nu reușim să părem credibili. N-au partenerii noștri cu cine să discute serios, cu cine să întocmească scenariile prin care Putin să fie pus cu botul pe labe. Iar ne credem miezul din varză și ne imaginăm că am devenit buricul târgului.

Poate că pe Sforarul Klaus nici nu-l interesează aceste aspecte. Cel puțin în momentul de față. Poate că aplaudacii PSD aruncă pisica numită „Europa” tocmai pentru a stopa impetuozitatea Sforarului în fața căruia liberalii stau în poziție de drepți. Poate că, pur și simplu, DNA-ul își face treaba (fără a exista influența Sforarului), iar cetățeanul Victor Ponta nu poate fi mai presus de lege. Chiar el însuși trâmbița că nimeni nu poate să scape de mâna lungă a Justiției, așa că acum nu poate decât să tacă mâlc și să dea cu subsemnatul.

Lupta se va duce și pe față și pe dos. Cine pe cine va lucra? Rămâne de văzut. Privit ca un vizionar, împins de la spate, suit pe trambulină și îndemnat să ne scoată din rahatul istoric, Sforarul Klaus s-a pus pe treabă. Mai cu perdea, mai cu un zâmbet, între două vizite și două strângeri de mână. Colaborarea sa cu Victor Ponta – care funcționa de ochii lumii, evident – nu mai poate exista de acum încolo. Pe de altă parte, Victor Ponta – chiar simțindu-se lucrat politic – trebuie să demonstreze, una peste alta, că este nevinovat și că n-a beneficiat de tot ceea ce spun procurorii DNA. Că nu s-a făcut frate cu Șova, că n-au trecut puntea împreună, că e lumea neagră în cerul gurii și, mai mult decât atât, are și ifose liberale.

Rămân sforile. Ele nu dispar niciodată. De fiecare dată le trage cineva. Acum avem un alt Sforar, iar marionetele primesc dreptul de a fi orgolioase. Măcar cu atât să se aleagă. Până la „România lucrului bine făcut” mai e destul.

♣ Cristian Lisandru