mă întrebai ce mai știu despre noi
dacă suntem bine
dacă n-am uitat cumva să facem dragoste
sub pleoapele apusului
dacă sufletele noastre au rămas înlănțuite
în interiorul aceleiași clepsidre
pentru totdeauna

te priveam fericit și nu știam ce să spun
dincolo de pereții aceia de sticlă
nu se mai vedea nimic
poate că lumea dispăruse la un semn
pentru a face loc alteia
încă nevăzută

mă întrebai și te priveam fericit
ca un tâmp
ca un îndrăgostit cu răsuflarea tăiată
ca un alchimist
obsedat de reinventarea tuturor cuvintelor
pe care ți le șopteam la ureche
cândva
într-o altă lume
în aceeași clepsidră

♣ Cristian Lisandru – 23 mai 2015