atunci când se adună poeţii în camera noastră


lasă-te despletită
ca pentru o tânguire
eu te voi pieptăna îndelung
cu degete tremurânde
îţi miroase trupul a veste bună
adusă de călăreţi apăruţi de sub poala pădurii

pe dealurile descojite ard focuri mari
tâlcuim semnale misterioase
la lumina din noi
numai dumnezeu plânge mocăneşte
apoi scrie cuvinte dulci
în ochii înceţoşaţi ai ferestrelor

nucul bătrân îşi vaită însingurarea
la doi paşi de dragostea noastră
eu râd
citesc din toţi poeţii
fiecare rând îi reînvie
în camera aceasta

♣ Cristian Lisandru



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s