Cerea o țigară, unuia sau altuia, o aprindea de la o brichetă împrumutată pentru câteva secunde, sufla fumul către tavan și se prefăcea că vorbește singur, știind însă că vorbele sale ajungeau, inevitabil, la urechile cuiva. Despre ce vorbea acel bărbos îmbrăcat într-un costum de blugi care se încăpățâna să se opună trecerii timpului? Subiectele variau în funcție de oră, de stare, de audiența mai mult sau mai puțin numeroasă, de ultimele breaking-news-uri transmise de televizorul așezat într-un colț al cârciumii.

Guvernul mondial care își pune în aplicare, în fiecare zi, planurile perverse destinate a controla credulii locuitori ai „acestei planete de care oricum ne-am bătut joc ca niște viruși demenți”, sistemul de irigații ajuns la nivelul suprem al degradării de-a lungul ultimelor două decenii – „nu sunt, domnule nostalgic, nici n-am fost membru de partid, dar de ce să strice, de ce?” –, celulele stem – o altă mârșavă modalitate de control, prezentată drept leac minune pentru boli incurabile inventate în laboratoarele aceluiași guvern mondial –, implanturile dentare, războiul inevitabil, al treilea la număr, cel care va schimba din nou ordinea mondială și a cărui origine va fi „în Orientul Mijlociu, acolo unde nimic nu poate fi pacificat – dar și pacificarea asta e dată dracului, depinde de care parte a țevii de tun te afli! – și unde americanii o vor lua în mână cu mare succes, frecând-o susținut, dimineața, la prânz și seara, fiindcă nu poți să implementezi KFC și Coca-Cola într-o cu totul altă mentalitate”, impozitul pe bacșiș, manuscrisele de la Marea Moartă și evangheliile apocrife – „numai ăla cu ochelari de cal și căzut în cap încă din fragedă pruncie nu înțelege că Isus dorea cu totul și cu totul altceva, nu structura organizatorică de la Vatican” –, conflictul dintre generații, criza economică, indusă și întreținută de malefici posesori ai unor monopoluri, piramidele egiptene – „ăia ingineri, nu știfturile de azi!” –, sexul tantric sau cardurile de sănătate „care nu sunt altceva decât încă o dovadă că ești urmărit chiar și atunci când te caci, cu sau fără icnete”.

Era un adept fervent al tuturor teoriilor conspiraționiste, declara fără sfială că „trăsese de pe torente” și vizionase de peste o sută optzeci de ori „Teoria Conspirației” („Mel Gibson, Julia Roberts, țâță de mâță”!), căutase și cumpărase diferite ediții ale cărții „De veghe în lanul de secară” pentru a încerca să descifreze el însuși mesajele ascunse printre paragrafe, întocmind în acest sens și un tabel sugestiv pe care îl lipise pe peretele din sufragerie, între afișul de la „X-Files” și cel al „serialului care scoate încă o dată rahatul la lumină – House of Cards”. Nu dezvăluia nimănui concluziile finale, totuși, preferând doar să surâdă ostentativ și să ridice în aer degetul arătător, ca un profesor tolerant aflat în fața unor elevi care, indiferent de eforturile celui de la catedră, nu reușesc să înțeleagă „întregul”.

  • Dar cu Triunghiul Bermudelor cum stă treaba? întreba câte unul, din amuzament sau din dorința de a părea interesant. I-ai dat de capăt sau ești încă în faza de cercetare?
  • Planeta se răzbună pe noi, aia e, răspundea bărbosul cunoscut și sub numele de Vicențiu sau, pentru apropiați, Vice.
  • Nu e cu extratereștii? Nu e cu farfurii zburătoare?
  • I want to believe, colega, însă mai e mult până departe. Sari cu berea și mai vorbim de una sau de alta, nici Alien nu s-a făcut pe uscat. Că așa ne-ar trebui, să vină niște vietăți de-alea cu acid în loc de sânge și să ne pună cu botul pe labe, prea ne credem inteligenți. Ia să umble alea pe mijlocul bulevardului, drept în mijlocul Parisului, de pildă! Cine o să mai umfle mușchii, NATO? ONU? Asociația Fecioarelor Despletite? Ne vom ascunde prin găuri, ca șobolanii, dar ne găsește alien-ul și acolo, n-avem scăpare…
  • Ajungem sclavi la alienși?
  • Domnule, e clar că n-ai urmărit toate părțile, așa că discuția e moartă din fașă. Ia filmele, pune-le la player, dă-le dracului de știri falsificate prin redacții și pune-te la curent. Pe urmă mai vorbim. Că și acolo era tot conspirație, arme biologice și alte alea. Omul, ascultați-mă pe mine, e prea plin de el. Și crede că trage toate sforile în univers. Dar el e un fir de praf. Atât. Trage pârțuri puturoase după ce bagă în el ca spartul, se freacă pe burtă, plescăie și pe urmă înghite toate scenariile unor grupuri de interese cu dare de mână și lipsite de scrupule… E ca șoarecele în labirint, numai că nu-și dă seama de asta. Vorbesc de prostime, de ăia care habar nu au pe ce lume trăiesc. Ca-n Matrix, ca să mă înțelegeți mai bine. Ești într-o realitate, te simți bine sau nu în ea, crești, iubești, plătești facturi ca fraierul, dai birul către stat ca să nu vină fiscul la ușă, mai tragi o beție din când în când, îți prinzi nevasta cu cel mai bun prieten, te bucuri că mai îmbătrânești cu un an și faci o petrecere cu lăutari, vezi un meci de fotbal, mergi la doctor când nu mai ai de ales, una-alta… Dar de fapt e vorba de o făcătură, de la cap la coadă, iar viața ta – așa cum o vezi atunci când te uiți în oglindă – e doar o iluzie. Un program. Un soft.
  • Hai, bre, că exagerezi. Filmul e una, viața e alta. Taie ăia bilete la intrare, trebuie să fie cu suspans și mistere…
  • Și crezi mata că dacă nu plătești bilet atunci când ieși din burta mamei dumitale înseamnă că vezi gratuit filmul vieții? Te-nșeli. Vii cu berea aia sau nu?

♣ Cristian Lisandru