(Dez)ordinea de zi – „Fluiera-te-aș”!


Filozofia, mama ei! Suntem un popor de filozofi. Nu că ne-ar ajuta la ceva, însă ne face bine la orgoliu. Până la statutul de cel mai iubit dintre pământeni există numeroase trepte, iar datul cu bidineaua pe trunchiurile copacilor îi înspăimântă pe mulți. Nu discutăm despre deratizare, aceasta ar fi necesară la toate nivelurile. Numai că nu se implică nimeni. Dar, pufăind consistent, cerem încă o halbă și filozofăm. Despre viață, despre salarii mizerabile, despre Germania din ce în ce mai puternică, despre o Uniune Europeană cu vopseaua scorojită, despre căpșunarii care și-au transformat porecla în renume. Lipsa perspectivelor este o temă cotidiană. Ghinionul se ține scai de noi, însă nici nu agităm prea tare pentru a-l pierde pe drum.

*

Ușor de manipulat. Răstimp, presupusul nepot al prea fericitului patriarh de pe coclaurile noastre a fost arestat pentru trafic de droguri. Până la Dumnezeu te mănăncă sfinții și rubedeniile celor care se trag de șireturi cu divinitatea, dând sfaturi altora, însă uitând să privească în ograda personală. Lamentabil. Și hilar. Dar este groaznic, totodată. Figurantul în cauză făcea/face parte dintr-o rețea internațională care se ocupa/ocupă cu traficul de heroină. Nu cu icoane sau cu cristelnițe, nu cu lumânări mai mult sau mai puțin parfumate, nu cu patrafire, sfeșnice și alte alea. Patriarhia susține mândră că suntem în fața unei campanii de denigrare a Bisericii, contestă știrea și ne transmite că „nepotul” nu este de fapt nepot, ci un oarecare, el neavând nicio legătură cu sfinția sa. Ia umblați-i voi pe la genealogie acestui oarecare, astfel încât patriarhul Daniel să fie curat și strecurat la capitolul „neamuri”, mai ales că sub atentele priviri ale dânsului a crescut amețitor numărul popilor șpăgari, obsedați sexual, afaceriști veroși (țin discursuri în fața altarului, apoi se duc la firmele personale pentru a-și multiplica averile, însă recomandă milostivenie și curățire sufletească enoriașilor) și posesori de amante cu ochi languroși. Dar nimeni nu poate deschide pliscul, fiindcă tăcerea e de aur, iar de Biserică nu ai voie să te atingi nici cu o floare, o să ajungem, mai devreme sau mai târziu, fundamentaliști. Pentru cine tragi clopotele, Daniele?

*

Nu m-ați văzut, nici pe-aici n-am trecut! Ilie Sârbu – mare boier, mare caracter, mare socru! – anunță că se va retrage din politică și din PSD. Ce pierdere, suntem deja disperați, iar depresia va fi prelungită. Dacă vor fi aprobate și niște zile de resemnare națională va fi chiar OK. Politichia românească pierde o piesă de bază a sa, cum vor spune unii, în vreme ce alții îi vor transmite „drum bun și cale bătută”. Dar nu va fi vorba despre un Sârbu globe-trotter. Nu. Probabil că va ajunge/se va înșuruba vicepreședinte la Curtea de Conturi, fiindcă nu poate „onorabilul” să ardă gazul de pomană în vremuri atât de grele. Nimic nu se pierde, totul se transformă. În bani pentru partid sau pentru familie.

*

Fluiera-te-aș! Respectabilul Iohannis a fost huiduit la deschiderea festivalului „George Enescu”. Mare scofală! Abia acum reintrăm în normalitate. Așteptăm cu interes manifestații în timpul cărora polițiștii ofuscați vor arunca șepcile peste zidurile de la Cotroceni. De la „bine ai venit, te așteptam de-o viață” și până la „ieși afară, javră ordinară” este o distanță infimă, cam cât încrederea pe care o va capta Iohannis peste ceva vreme. Citim cu bucurie că Iohannis și soția nu au fost afectați de huiduielile protestatarilor, ei comportându-se natural, cu eleganța care-i caracterizează, ca doi oameni de „lume bună” ce se află, deasupra prostimii și deasupra țării, în general. Plimbări, spectacole, turnee, concerte, high-life. Viață de președinte care se respectă… Ăsta sigur nu se duce să se șprițuiască alături de Becali, preferă smochingul, compania reconfortantă a austriecilor și pune casă peste casă, între două poze de grup. Plus că zâmbește din ce în ce mai mult. E un semn și ăsta, iar interpretările sunt diverse.

♣ Cristian Lisandru


Iubindu-te…


Noi ne-am aruncat în iubire fără vestă de salvare. Scriam asta cu ceva vreme în urmă – poate unii dintre cititorii/prietenii noștri online își mai amintesc de poezia respectivă – și, privind retrospectiv, pot spune că n-am exagerat. Declarația este valabilă și azi, dovadă că am conștientizat încă de atunci momentul, starea, trăirile comune și pasiunea stârnită de o asemenea alăturare care, pentru mulți, a părut cel puțin surprinzătoare.

Cristian și Geanina sunt un cuplu?

Așa întrebase – după ce îți declarasem public că te iubesc – amicul blogosferic Geocer, manifestându-și mirarea și confirmând încă o dată, la rândul său, că la așa ceva nu se așteptase nimeni.

Blogosfera de azi nu mai este blogosfera de ieri. A nu se înțelege că vreau să transmit o inepție de genul atunci era mai bine. Nicidecum. Blogosfera, ca realitate, este cea din fiecare zi. Adaptându-se la ceea ce suntem sau lăsându-ne/convingându-ne să ne adaptăm, la rândul nostru. Poate că subiectivismul își trage partea lui de profit – și este firesc să fie așa, în ultimă instanță –, însă cu siguranță că momentele acelea în care spuneam că te iubesc exact atunci când nimeni nu se aștepta și exact atunci când destinul mi-a spus fă-o acum sau n-o mai face deloc, orice amânare dăunează grav sufletului tău au reprezentat o chintesență a altor momente petrecute online alături de tine și de alți oameni.

Îmi aduc și ne aducem aminte de toți. În fiecare zi. Vorbim despre ei, vorbim despre noi, sunt destui ani care au trecut, iar memoria nu ne joacă feste. Ei/ele există. Chiar dacă destinul trasează căi diferite, impune destinații diferite sau, pur și simplu, preferă să facă pe păpușarul decis să nu dea păpușilor senzația de libertate absolută. Țin minte petrecerile nocturne online pe care nu le-am mai regăsit niciodată (muzică, șampanie, dans; toate online, pentru unii pot părea deja ciudat, un ins care bate câmpii și mută viața reală în virtual… ). Pentru noi, atunci, avea totul un farmec aparte, fiecare întâlnire online era o bucurie, iar cei/cele care participau la ele știu despre ce vorbesc. Este peste puterile mele să îi menționez pe toți sau să pun linkuri către toți cei care ne-au fost aproape în acea zi/în acele zile și care au așteptat cu sufletul la gură – o altă zi memorabilă, of course! – răspunsul tău. Atunci când te-am cerut de soție. Tot online. Nu știai nimic, nu premeditasem nimic, am așteptat și eu răspunsul tău cu emoție întreită.

Povești de viață. Momente. Secunde în care trepidezi. Minute în care speri, în care uiți de tine, în care lași iubirea să te pătrundă. Firește, până la urmă totul se reduce la iubire. De fapt, despre iubire dorisem să scriu încă de când nu apăsasem butonul de power al calculatorului. Din nou. Iubirea este punctul culminant, punctul terminus și punctul zero de la care o luăm de la capăt pentru a striga din nou că iubirea ne definește. Minunat. Mai contează altceva???

♣ Cristian Lisandru


nocturnă


Îmi place să te privesc atunci când dormi. Îmi imaginez că în visele tale misterioase există întotdeauna și un loc pentru mine, iar viața în doi se desfășoară – fără a cădea pradă unor imixtiuni dezolante, generatoare de turbulențe – în două lumi care se intersectează, miraculos, de fiecare dată când îmbobocește dimineața sub privirile tăioase ale unor păsări de noapte. Șoaptele nopții au fost și sunt o muzică suavă pentru urechile celui care, scriindu-te, uită să adoarmă. Atunci când aud cum respiri știu că trăiesc și eu.

nocturnă

umbre cuprinse de isterie
o fereastră deschisă
un pahar cu vin

perdeaua flutură
pasărea nevăzută imploră doruri înaripate

noaptea se răsucește de pe o parte pe alta
convulsivă
visează că alunecă de pe umerii tăi
și se topește într-o dimineață de aur
prinsă la glezne

eu am uitat să dorm de când te scriu
sânul tău
dezgolit
strălucește în întuneric

Cristian Lisandru24 mai 2015