Noi ne-am aruncat în iubire fără vestă de salvare. Scriam asta cu ceva vreme în urmă – poate unii dintre cititorii/prietenii noștri online își mai amintesc de poezia respectivă – și, privind retrospectiv, pot spune că n-am exagerat. Declarația este valabilă și azi, dovadă că am conștientizat încă de atunci momentul, starea, trăirile comune și pasiunea stârnită de o asemenea alăturare care, pentru mulți, a părut cel puțin surprinzătoare.
Cristian și Geanina sunt un cuplu?
Așa întrebase – după ce îți declarasem public că te iubesc – amicul blogosferic Geocer, manifestându-și mirarea și confirmând încă o dată, la rândul său, că la așa ceva nu se așteptase nimeni.
Blogosfera de azi nu mai este blogosfera de ieri. A nu se înțelege că vreau să transmit o inepție de genul atunci era mai bine. Nicidecum. Blogosfera, ca realitate, este cea din fiecare zi. Adaptându-se la ceea ce suntem sau lăsându-ne/convingându-ne să ne adaptăm, la rândul nostru. Poate că subiectivismul își trage partea lui de profit – și este firesc să fie așa, în ultimă instanță –, însă cu siguranță că momentele acelea în care spuneam că te iubesc exact atunci când nimeni nu se aștepta și exact atunci când destinul mi-a spus fă-o acum sau n-o mai face deloc, orice amânare dăunează grav sufletului tău au reprezentat o chintesență a altor momente petrecute online alături de tine și de alți oameni.
Îmi aduc și ne aducem aminte de toți. În fiecare zi. Vorbim despre ei, vorbim despre noi, sunt destui ani care au trecut, iar memoria nu ne joacă feste. Ei/ele există. Chiar dacă destinul trasează căi diferite, impune destinații diferite sau, pur și simplu, preferă să facă pe păpușarul decis să nu dea păpușilor senzația de libertate absolută. Țin minte petrecerile nocturne online pe care nu le-am mai regăsit niciodată (muzică, șampanie, dans; toate online, pentru unii pot părea deja ciudat, un ins care bate câmpii și mută viața reală în virtual… ). Pentru noi, atunci, avea totul un farmec aparte, fiecare întâlnire online era o bucurie, iar cei/cele care participau la ele știu despre ce vorbesc. Este peste puterile mele să îi menționez pe toți sau să pun linkuri către toți cei care ne-au fost aproape în acea zi/în acele zile și care au așteptat cu sufletul la gură – o altă zi memorabilă, of course! – răspunsul tău. Atunci când te-am cerut de soție. Tot online. Nu știai nimic, nu premeditasem nimic, am așteptat și eu răspunsul tău cu emoție întreită.
Povești de viață. Momente. Secunde în care trepidezi. Minute în care speri, în care uiți de tine, în care lași iubirea să te pătrundă. Firește, până la urmă totul se reduce la iubire. De fapt, despre iubire dorisem să scriu încă de când nu apăsasem butonul de power al calculatorului. Din nou. Iubirea este punctul culminant, punctul terminus și punctul zero de la care o luăm de la capăt pentru a striga din nou că iubirea ne definește. Minunat. Mai contează altceva???
♣ Cristian Lisandru
Ganduri senine din partea noastra si Iubiti – va mult ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ceea ce vă dorim și vouă, dragilor… 🙂 Mulțumim pentru gândurile bune și pentru vizită, David.
ApreciazăApreciază
Momente absolut fabuloase care s-au tranformat în amintiri incredibil de frumoase. Îţi mulţumesc pentru fiecare moment, iubire, le mulţumesc tuturor acelora care au crezut în această iubire din prima clipă, atunci când mi-ai declarat public iubirea.Trebuie să recunosc, am fost luată prin surprindere de acea declaraţie, în prmele secunde am crezut că am greşit blogul, nu-mi dădeam seama ce se întâmplă. Unii au crezut ceva, dar a fost ceea ce nici măcar eu nu ştiam că este.
Te ador, minune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
Amintiri minunate, frumoasa mea… Până la urmă, peste tot și toate, lumea este atât de frumoasă, viața este atât de frumoasă (și scurtă, paranteza este dureros de necesară), iar fiecare poveste trăiește prin cei care o scriu. 🙂
ApreciazăApreciază
Te iubesc, minune! Azi. Mâine.Mereu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Emotionant….sunt deja 7 ani? 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deja… Aproape că nu ne vine nici nouă să credem. Dar sfidăm barierele temporale. Toate gândurile noastre bune pentru tine și cei dragi! Mulțumesc și mulțumim pentru prezență! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mult drag! Sa fie iubire! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Peste normă, cum spune Geanina. 🙂 Cu respect.
ApreciazăApreciat de 1 persoană