O noapte ca atâtea altele


te iubesc
ca pe un ultim şpalt
în jurul nostru bocesc zeţarii
cu lacrimi negre
în timp ce se închină rotativei
aşezaţi în genunchi pe prima pagină
e un du-te-vino continuu prin trupurile noastre
plumb
nopţi exilate în nesomn
fotografii de forţă
facem dragoste
în timpul şedinţei de redacţie
printre aldine insensibile
supuse obsesiilor nocturne
între noi se află o ştire de ultimă oră
la rubrica mondenă sunt eternizate deziluzii
doar redactorul de la social scrie despre o ipotecă
pusă pe suflet

(Cristian Lisandru – 22 ianuarie 2012 – din volumul „Gânduri așezate unele sub altele”)


12063867_135838283435364_1956781929915049722_n

Click (5) – Preumblare


Viaţa se dovedeşte a fi mărinimoasă şi are chef de joacă. Atunci desface pumnul, ca un torţionar decis să acorde siestei atenţia cuvenită, şi permite unui zar uriaş să se rostogolească de colo până colo. Este un zar roşu, translucid, bulinele cifrelor sunt albe, evident, iar colţurile s-au tocit de-a lungul vremii.

Pregătit de plecare, ţopăi fericit în timp ce imi imaginez că libertatea nu rămâne pentru totdeauna doar o noţiune abstractă. Muşc cu poftă din felia apetisantă – atunci când ţi se oferă iluzia că că toate drumurile se deschid în faţa ta îţi apare imediat în minte o felie de tort numai bună de înghiţit pe nerăsuflate, asta mi se întâmplă mie, spre exemplu –, las corzile vocale să-şi facă de cap, apoi îmi ascult încântat ţipătul de fericire.

În jurul meu sunt numai căsuţe colorate. Cât vezi cu ochii. Multe. Foarte multe. Nu le-am numărat niciodată, însă ceva îmi spune că va trebui neapărat să le parcurg pe toate, încetul cu încetul. Este o lume a culorilor care îmi vorbeşte în diferite nuanţe sau tonuri, o lume orizontală strălucitoare unde există avantajul că nu te plictiseşti niciodată din moment ce habar nu ai ce-ţi rezervă căsuţa următoare. Totul depinde, bineînţeles, de zar. Şi, poate, de starea prin care trece viața atunci când îl aruncă. M-am gândit şi la asta de multe ori. Poate că viaţa suflă în pumn, uneori, poate că mută zarul în pumnul stâng şi atunci rezultatul este cu totul altul, poate că tuşeşte dintr-o dată şi traiectoria cubului roşu se va schimba exact atunci când ai mai multă nevoie de o cifră norocoasă…

♣ Cristian Lisandru


IMG_20150907_114529 IMG_20150907_114740 IMG_20150907_114820 IMG_20150907_115246 IMG_20150907_115306 IMG_20150907_115331

Nichita Stănescu – „Ai văzut vreodată…”


„Destin înseamnă a lupta deasupra sau alături de viaţă, a-i face concurenţă în pasiune, răzvrătire şi suferinţă” – Emil Cioran

Ai văzut vreodată vreo pasăre
s-o usture aerul pe care-l zboară?
Crezi tu, iubito, ca peștele
se zgârie de apa lui sărată?

Putem noi doi să credem oare
mirosului că nu se simte bine în nări?
Poți tu, obositor să crezi ca fără mine
ai naște un răsărit de stea?

Haide, ne face pe piele bașici
behăitul caprelor pe care le mulgem.
Vrei tu să rămânem flamânzi?
Spune da, și rămânem.

♠ Nichita Stănescu


Click (4) – Incursiune în trecut


„Cum ne amintim să ne aducem aminte?” – se întreabă Stephen King în „Duma Key”.

Un nod la batistă nu putem face, aș îndrăzni să spun. Și nici nu ar avea vreun sens să scriem cu pixul pe mână „Aminteşte-ţi să îţi aduci aminte” sau să implorăm agendele electronice să țiuie permanent.

Uitarea este un prădător feroce care atacă amintirile la drumul mare, devorându-le cu voluptate. Unele dintre amintiri reuşesc să se ascundă din calea prădătorului, au un puternic instinct de conservare şi modalităţi diverse prin care duc arta camuflajului la un nivel superior. Alte amintiri mor repede, sfâşiate de vii de prădătorul cu colţi ascuţiţi şi foame permanentă. Agonia lor este curmată brusc, atunci când colţii prădătorului găsesc beregata. Trăiesc puţin şi trec neajutorate prin ceea ce am putea să numim savana memoriei noastre. Poate tocmai de aceea există amintiri care convieţuiesc. Se protejează unele pe altele, îşi oferă reciproc camuflajul necesar, fac front comun atunci când se ridică răgetul uitării în decor.

Vă invit la un safari printre amintiri. Îmbrăcaţi o ţinută de campanie, luaţi-vă rezervele necesare, atârnaţi pe umăr arma sincerităţii prevăzută cu lunetă şi haideţi să vânăm împreună prădătorul numit Uitare. În felul acesta, poate vom reuşi să ne amintim că trebuie să ne aducem aminte cum se merge târâş, pe coate şi pe genunchi, printre amintiri care trebuie salvate. Dintr-un desiş, Uitarea pândeşte…

♣ Cristian Lisandru


IMG_20150905_113753 IMG_20150905_113817 IMG_20150905_113853 IMG_20150905_113920 IMG_20150905_113932 IMG_20150905_113950 IMG_20150905_114206 IMG_20150905_114215