În Ţara de Sticlă, în pofida unor păreri eronate care dau de înţeles că oamenii ar fi casanţi, locuitorii îşi trăiesc transparenţa cu mândrie. Ei văd unul prin altul, în fiecare zi, astfel că nu există secrete murdare, ipocrizia este un substantiv non-grata, iar fericirea luminează trupurile din interior.

Veţi spune că probabilitatea ca un suflet să devină transparent poate fi încadrată la categoria utopii moderne, însă eu – ca unul care a fost acolo – declar pe propria răspundere că fiecare locuitor pe care l-am întâlnit în acea călătorie mi-a oferit în dar un glob de cristal. Printr-o tehnologie stăpânită încă din vremuri peste care s-a așternut praful timpului, oamenii introduc o parte a sufletelor lor în acele globuri, iar acestea – atunci când interacţionează cu energii pozitive depline – oferă privirii surprinse ceea ce eu am încercat să numesc Simfonia Sufletelor

În Ţara de Sticlă, omul transparent nu este niciodată o sursă de batjocură. El îşi pune sufletul la dispoziţia oricărui musafir şi este cel mai bucuros atunci când, la despărţire, începe să vadă, câte puţin, în interiorul celor care pleacă…

♣ Cristian Lisandru