gândindu-te
îmi semnez condamnarea la nesomn
abia apoi trăiesc apoteoza
ca pe o desfătare învelită până sub bărbie

alerg
obsedat
în căutarea timpului pierdut
un proust anemic
împăcat
(inevitabil)
cu fantasmele trecutului

numai tu ştii cum mă dor minutele
şaizeci de cuţite înfipte în carne vie
fiecare oră muşcă
hulpavă

ştiindu-te
pot să aţipesc în nesomnul meu
în timp ce un saxofon orfan
imploră cuvinte

♣ Cristian Lisandru – 30 decembrie 2011

(din volumul „Gânduri aşezate unele sub altele”)

Foto cascada Foto creanga Foto feriga Foto mandarin Foto plantă roșie Foto plante Foto pod