Ai lacrimi pe obraji. Și noi suntem precum filele acestea… Smulși dintre coperte și obligați să rătăcim pentru totdeauna între maluri nevăzute.

Poate că e mai bine așa. O rătăcire continuă elimină contactul cu violența mâinilor care au învățat, mult prea repede, să rupă și să mototolească destine. Sau să le transforme, pur și simplu, în cornete pentru semințe.

Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi[1]. O fundație lichidă care ne invită să construim viitorul peste un trecut preschimbat în recif, divinizând supremația echilibrului instabil și potrivindu-ne ceasurile după fiecare val. Poseidon zâmbește, la linia orizontului, apoi închide furtunile într-o cochilie uriașă…

Plutim. Iar între noi și ziua a doua există doar realitatea dulce a unui sărut.

♣ Cristian Lisandru

Cristian Lisandru`s Books and Publications Spotlight


 

[1]Geneza, Capitolul 1, versetul 5.


 

17768752_cover-page-001