Mi-e dor de tine şi sunt trist, şi-ascult când Rush, când Judas Priest, vorba lui Păunescu, tu, cea mai dulce-ntre femei, ce pot să-mi spună astăzi ei?!

Sunt momente în care nici Judas Priest nu mai poate face nimic, aş concluziona. Cât despre Rush… Dorinţă nebună de a te avea permanent lângă mine. Şi vise zbuciumate, fiindcă se ţin ca scaiul, le dai afară din minte şi te trezeşti cu ele pe pernă. Una, două, vor să te ia în braţe… Bine mai scria Ecatrina Oproiu în „Un idol pentru fiecare” – Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viaţa de jos, când n-au mai avut candoarea să creadă în viaţa de sus, au început să creadă în viaţa ca-n filme… Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost într-adevăr o uzină care producea vise, conserve de vise. La început, vise sepia. Pe urmă, vise tehnicolore, iar spre dimineaţă, înainte de ora trezirii – coşmaruri…

♣ Cristian Lisandru