Scotocim în continuare, fără a osteni – ceea ce nu poate decât să surprindă neplăcut –, după atât de râvnitele potcoave de cai morţi. Ne-am putea canaliza energia către cu totul şi cu totul altceva, însă perseverăm în a ne bate joc de propriul timp şi, pentru că există repercusiuni, chiar dacă nu ne dăm seama de asta, de timpul altora. Încercăm să descoperim idealul politic. Nu există. Ne mirăm şi ne bucurăm, în acelaşi timp, pentru că guvernul anunţă o strategie anti-sărăcie. Praf în ochi. Pândim din fotolii ultimele ifose ale celor pentru care apariţia la televiziune este seamănă mai mult cu intrarea în baie, în fiecare dimineaţă, atunci când burta îşi cere drepturile. Pocnim din degete, fredonăm melodii de neuitat dacă ni se pare că însuşi Dumnezeu ne face cu ochiul. Încercăm să încropim şi bancuri, numai că personajele de azi – vezi Iohannis, spre exemplu, personaj apatic, tern, fără sare, fără piper; se fac glume pe seama sintagmelor leşinate şi plasate în discursurile sale puerile, mai grav de atât nici că se poate! – nu pot sta la originea unor bancuri care să declanşeze râsul sănătos. Dar scotocim. Iar potcoavele de cai morţi ni se par adevărate comori care, de-o istorie întreagă, ne aşteaptă răbdătoare.

♣ Cristian Lisandru