Pământul s-a oprit din mişcarea de rotaţie şi urmăreşte cu sufletul la gură – dacă se poate spune aşa – meciul palpitant (la oase, la oase, pe ei, pe mama lor!) dintre Antene şi ANAF. Un privitor oarecare ar ajunge imediat la concluzia că nu se mai întâmplă nimic la nivel mondial, iar libertatea de exprimare îşi trăieşte ultimele clipe, agonizând sub ochi insensibili. Ca de fiecare dată, subiectivismul atinge cote inimaginabile, iar cei care nu intervin sunt luaţi imediat în colimator. Herr Iohannis, somat (la propriu) să-şi dea cu părerea, a considerat că acţiunea ANAF a fost „heirupistă”. Putea să se abţină – am mai avut un preşedinte care avea păreri despre orice –, însă grjia pentru al doilea mandat îi răvăşeşte deja fiecare zi, iar o televiziune ca Antena 3 nu poate fi lăsată de izbelişte. Premierul Cioloş a declarat în Senat că legea e lege, motiv pentru care, cu prima ocazie, va fi pus pe coji de nucă, tras de perciuni, lapidat mediatic. În prime-time. Din păcate, breasla jurnaliştilor din România este fragmentată corespunzător, astfel că tot ceea ce este dezastru pentru unii apare ca o sărbătoare naţională pentru alţii. Ăştia suntem, a fi pe aceeaşi lungime de undă e complicat, iar interesele de trust sunt, încă o dată, pe primul plan. Azi e miting în Piaţa Constituţiei, iar „vocea străzii” este invitată să pretindă Pax Antena. Fireşte, cine nu e cu ei e împotriva lor. Alte jocuri de culise nu mai sunt luate în considerare.

♣ Cristian Lisandru