Vorbim despre normalitate. Despre dialog, despre discuţii constructive. Dar, invariabil, nu ascultăm pe nimeni. Ne interesează doar propria opinie, atât şi nimic mai mult. Dacă ni se dă dreptate e ok, suntem fericiţi, întocmim liste cu prieteni şi liste cu duşmani. Cei care introduc în discuţia sterilă alte idei sunt catalogaţi drept „aiuriţi”, „vânduţi”, „rataţi”, „lipsiţi de profesionalism” etc. Lipim etichete pe frunţile adversarilor cu o patimă dezamăgitoare, iar faptul că libertatea de expresie este interpretată aşa cum doreşte fiecare parte nu trebuie să mai mire pe nimeni. Este un dialog al surzilor la care asistăm cu toţii, iar un amănunt – oricât de mic ar fi el, de insignifiant – devine motiv de scandal monstruos. Ambalat corespunzător. Ne place să fim bătuţi pe umăr, să ni se plângă de milă, să strângem semnături pentru orice prostie, să scoatem portavocea din debara. Nu dormim noaptea de grija noastră, punem monopol pe visele frumoase, iar celor care au altă opinie le rezervăm doar coşmarurile.

♣ Cristian Lisandru