Uneori, un căţel de usturoi face toţi banii. Mai ales alături de cartofii prăjiţi peste care ai spart vreo două-trei ouă. Discutăm despre lucruri simple, chiar şi la capitolul „culinărie”. Piperul poate fi adăugat după gust. La fel şi sarea. Murăturile sunt bine venite – să pocnească între dinţi. Nesănătos? Bla-bla-bla. Dar câte chestii simandicoase nu sunt dăunătoare organismului? Hai să mai lăsăm deoparte toate nazurile, nu ne-am născut după ultima ploaie. Merge şi-un vin roşu, vezi viaţa cu alţi ochi. Tulburarea face parte din decor. Îi dă chiar un farmec aparte. Pe urmă te întrebi dacă realitatea e chiar aşa de naşparlie. Trecând peste scurta introducere, ideea era că nu ne trebuie decât foarte puţin spre a fi mulţumiţi temporar. Nu neapărat fericiţi, aici e alt capitol, alte ingrediente, iar permanentizarea fericirii seamănă cu munca alchimiştilor din alte vremuri. Totuşi, trăim normal, ne putem mulţumi şi cu puţin. Mă obsedează doar ideea că puţinul ăsta devine din ce în ce mai puţin, iar „micile plăceri ale vieţii” – e o reclamă la televizor, pastă de dinţi etc. – încep să fie numărate pe degete. Eu am adus vorba despre cartofii prăjiţi, plus ouăle aferente. Dar exemplele sunt nenumărate, fiecare poate să scrijelească pe răboj tot ceea ce doreşte – de la fazan umplut cu idei de bine până la raţă pe „mâine va fi mai rău”. Numai să se potrivească şi cu vinul roşu.

♣ Cristian Lisandru