Unii spun că ne-am fi născut buimaci. Şi că nu am reuşit să ne dezmeticim niciodată, rămânând/trăind într-o somnolenţă prelungită care ne-a transformat în somnambuli cu patalama de cetăţeni europeni. Vom fi fiind noi de la coada vacii, precum se spune, dar simt furnicături în degete atunci când aflu că aici s-a răsturnat căruţa cu proşti. Nu suntem proşti. Indiferent ce ar spune unii şi alţii. Nici leneşi nu suntem, nici rău intenţionaţi, nici pesimişti nativi. Nu le vedem pe toate în negru, ba chiar suntem bine implementaţi la capitolul „paranghelii”. Suntem oameni, pur şi simplu, aşa cum sunt şi alţii. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Numai că – orice ar însemna asta – am fost conduşi/am ales să fim conduşi de indivizi pentru care ţara nu a însemnat altceva decât un os de ros. Excepţiile, ca de fiecare dată, confirmă regula. Problema este următoarea – Dacă alegi prost, de atâtea şi atâtea ori, intrând ciclic în haos şi trăgând targa pe usca în aşteptarea altor alegeri care să ducă, ulterior, la acelaşi impas – se cheamă că eşti cu mintea rătăcită sau dormi pe tine ca boul pe coadă? Dacă au dreptate ăştia care spun că suntem nişte adormiţi, atunci aştept cu nerăbdare apariţia unui ceas uriaş a cărui sonerie să ne trezească pe toţi la realitate. Sper ca la momentul respectiv să nu ne întoarcem cumva pe partea cealaltă.

♣ Cristian Lisandru