Un vecin se vaită din cauza facturilor „grosolane”. Altul înjură guvernul – de aici sau cel mondial, nu am înţeles prea bine, rămân înjurăturile, universal valabile  –, iar câţiva sunt de părere că e mult mai bine fără repartitoare. „Plătim omeneşte”  la „întreţinere, nu ca anul trecut”. Discuţii simple ale unor oameni simpli care sunt luaţi pe nepregătite de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. A ţine pasul cu vremurile devine o corvoadă pentru mulţi, reintegrarea într-o societate care promovează haosul la toate nivelurile este imposibilă. „Nu e bine” – iată laitmotivul fiecărei zile. Nu există soluţii, nu există perspective. Nu facem front comun împotriva celor care au pâinea şi cuţitul. „Şi dacă ieşim în stradă se întâmplă ceva? Se schimbă ceva?” Dezolare. Lehamite. Mâini fluturate a „totul e în zadar”. Vin alte alegeri, apar din nou politrucii cu zâmbete mieroase. „Nu mă duc la vot”. Aud asta din ce în ce mai des. Până şi cei care erau prezenţi de fiecare dată în faţa urnei de vot au ajuns în faza în care îşi reconsideră atitudinea. „Timpul trece prea repede, se duce şi februarie pe apa sâmbetei. Mai rău e că ne ducem şi noi…”. Vecinul pleacă, şontâc-şontâc, ducând în plasă o sticlă de ulei „d-ăla mai ieftin” şi două-trei kilograme de cartofi. Chem liftul şi-mi vine să înjur.

♣ Cristian Lisandru