Plătim tribut cotidian contrastelor de tot felul, strecurându-ne printre ele, prinşi iremediabil într-un labirint modern – metal, sticlă – a cărui ieşire este din ce în ce mai îndepărtată. Nici nu ne mai recunoaştem atunci când ne descoperim chipurile reflectate, dar mergem mai departe, strângem din dinţi sau ridicăm din umeri, luăm o altă zi de la capăt, un alt drum sinuos, o altă poveste pe care o scriu paşii noştri. A fost odată ca niciodată e chiar ziua de ieri, retrăgându-se tiptil pentru a nu ne dezorienta şi mai mult în momentul în care un alt capitol se insinuează, pe sub gene, împreună cu răsăritul, iar noi nu mai ştim dacă să pornim în stânga sau în dreapta pentru a descoperi acelaşi ambiguu ce va fi, va fi….

♣ Cristian Lisandru