Încă o bilă legată de picioarele noastre – ne tot plângem de milă. Pare metoda ideală prin care nu scăpăm de griji, însă transmitem că suntem prinşi într-un vârtej conspiraţionist din care nu putem ieşi. Ne luăm umbrela – nicio picătură de ploaie. Cumpărăm un hot-dog – cade muştarul pe cămaşă. Avem poftă de muncă – nu găsim serviciu. Bineînţeles, ne-am dori un birou, o secretară, nişte bonusuri, bani de concediu etc. Motiv pentru care selectăm cu grijă toate ofertele. Nu-i bai, s-a dus vestea că şi patronii fac numai după cum îi taie capul, mici dictatori care – cei mai mulţi – fentează şi fiscul. Un motiv în plus pentru a ne văita şi-n sculare, şi-n culcare. Poate că, uneori, chiar ne urmăreşte ghinionul. Sau dăm peste un şofer teribilist care trece cu viteză printr-o baltă, astfel încât pantalonii noştri abia călcaţi ajung de râsul trecătorilor. Nu ne ies numerele la loto, nu nimerim pronosticul exact la fotbal. A fost anulat un gol, nu s-a dat penalty când trebuia, s-a întrerupt meciul din motive de tunete şi fulgere. De cele mai multe ori, însă, suntem bocitoare false. Ne plângem de milă doar pentru că nu avem curajul de a ne lua de piept cu propria şi găunoasa lejeritate care ne transformă în perdanţii perfecţi.

♣ Cristian Lisandru