Spune-mi, te rog, că suntem irepetabili. Vreau să simt cum mă cuprinde orgoliul bărbatului care iubeşte şi este iubit necondiţionat, să umblu fluierând pe bulevardele unor oameni pierduţi în anonimatul propriilor deziluzii, să le zâmbesc superior şi să râd în hohote atunci când se vor uita la mine ca la unul abia scăpat de la casa de nebuni. Voi cânta precum chefliii, voi pocni din degete şi voi striga să fie dragoste!, umflându-mă în pene. Nu mă privi condescendentă dacă voi trage de orizont cu dinţii şi, fericit cum nu e altul, voi face tobogan din curcubeul abia apărut după o ploaie firavă pentru a coborî dinspre maturitate către adolescenţa pe care încerc să o recâştig în fiecare vis, de atâta şi atâta vreme.

♣ Cristian Lisandru