Uneori e nevoie de o pauză. Alteori credem că ar fi mai bine dacă pauzele ar dispărea cu totul, iar ziua s-ar desfăşura pe parcursul a patruzeci şi opt de ore. Din când în când ne oprim la o margine de gând, tragem aer în piept şi creionăm un bilanţ – noi suntem cei care ştiu cel mai bine cum a fost totul, cum am fost noi în relaţia cu acel „tot”, ce dă pe „plus” sau pe „minus” după o oarecare perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă. Da, statisticile – de multe ori, de prea multe ori – nu reuşesc să ofere o imagine completă a tuturor trăirilor, încercărilor, încercărilor de gânduri, gândurilor, emoţiilor descătuşate, bucuriilor intense sau dezamăgirilor inerente trăite de cineva. Statisticile nu sunt numai aride, au perversitatea lor incontestabilă, iar asta fiindcă nu iau niciodată în calcul factorul suflet. Finalmente, acesta este cel mai important, de fiecare dată, din toate punctele de vedere. Privitorul, subiectiv fiind, poate extrage diverse concluzii, bineînţeles, greşite sau nu, binevenite sau nu, rostite sau nu, scrise sau nescrise. Însă adevărul este că doar cel implicat până în suflet ştie cel mai bine – într-o situaţie sau alta – care va fi drumul pe care va porni după ce va mai trage încă o dată aer în piept şi se va ridica dintr-o margine de gând pentru a merge mai departe.

♣ Cristian Lisandru