Deschid ochii, mă ridic din pat și merg împleticit către fereastră. Intersecție goală, pâcloasă, semafoare care clipesc galben, inutil, pălmuite cu furie necontrolată de vântul năprasnic. Plouă agresiv, cu ură, iar bucata aceasta de oraș acceptă tortura unui diluviu care nu permite nicio reacție.

Mi se pare că în mijlocul intersecției au încins o horă nebună câteva femei goale, captive fericite ale unei frenezii deplasate, învârtindu-și amețitor sexualitatea deconcertantă. Aștept cu nerăbdarea celui veșnic luat prin surprindere fluierul izbăvitor al vreunui polițist rebegit, uitat pe bulevard de propria-i singurătate profesională, însă nu se aude decât tunetul. Zeul indiferent al adâncurilor din vis a întors lacul cu fundul în sus și lovește cu pumnul în oglinda apei.

La colțul blocului, între băncile pe care nu se așază niciodată nimeni, indiferent de anotimp, a crescut o salcie. Își despletește răbdătoare așteptările și seamănă cu tine. Degetul arătător desenează cercuri concentrice pe geamul aburit al ferestrei.

♣ Cristian Lisandru