Uneori am senzaţia că pământul ne fuge tuturor de sub picioare. Probabil nu sunt singurul care trăieşte astfel de momente ameţitoare, aşa că alte explicaţii suplimentare ar fi de prisos. Bineînţeles, mişcarea de rotaţie a pământului nu a crescut în intensitate, soarele răsare tot de la est, inversarea polilor magnetici nu a avut loc, iar declaraţiile venite dinspre guvern sau palatul Cotroceni sunt la fel de insipide ca de fiecare dată. Ieşi din bloc, spui la dracu`, e doar o altă zi, nicio noutate!, urmezi aceleaşi trasee, te loveşti de oameni pe care nu îi cunoşti şi nu îi vei cunoaşte niciodată. Totuşi, pluteşte în aerul primăvăratic o tensiune comună. Agitaţie. Grabă. Priviri îndreptate către ceasuri. Nu avem timp. În primul rând, ca să fiu mai exact, nu avem timp pentru noi. Suntem asediaţi. Un asediu prelungit, acaparator, turbulent ca orice asediu şi dăunător pe termen lung. Informaţii abracadabrante, telefoane care sună exact atunci când nu trebuie – de pildă atunci când îţi ţii iubita în braţe –, mesaje contradictorii zburând dintr-o parte sau alta, o serie nesfârşită de proiecte care urlă pe mai multe voci că pretind întâietatea. Ne consumăm. Ameţim. Întotdeauna ne propunem pauze binemeritate. Mai mereu le lăsăm de azi pe mâine. Şi tot aşa…
♣ Cristian Lisandru
Cristian Lisandru 
Mă gândeam la bunici. De unde aveau timpul apusului de soare, să toarcă fuiorul timpului, spunând povestiri uitate de vreme. Ascultam cuminte, pe scăunelul de lemn…
Eu sunt un vârtej zilnic. A disparut scăunelul de lemn și vraja poveștilor magice.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un vertij cotidian – e drept că ne-am obişnuit cu el, iar atunci când redescoperim liniştea ni se pare oarecum ciudată respectiva stare. Poate vom reînvăța să dăm grabei doar atât cât i se cuvine…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E aproape imposibil să-ți schimbi temperamentul, și nici nu-i bine să încerci, că iar devine stresant. Dacă ești obișnuit cu viața trepidantă, nu poți decât să încerci câteodată o alternativă pentru a-ți încărca bateriile. Weekend cât se poate de tihnit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim, Petru, gânduri bune din partea nostră! Viața trepidantă ne obligă să ținem pasul cu ea… ☺
ApreciazăApreciază
Cand pamantul mi-a fugit de sub picioare, am oprit timpul… greu, dar l-am oprit. Am inceput
curatenia… ca cea de primavara!… in fiecare ‘colt’ de viata… am inceput cu lucrurile din casa, am continuat cu relatiile si am terminat cu mintea mea… simplitatea pe care am imbratisat-o a devenit cruciala… nu e o realitate paralela, e o liniste adanca, o ‘tacere’ care traieste prin sine…am vazut ca ma grabeam degeaba…
O primavara frumoasa, linistita si plina de iubire,
Camelia
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aşa este, uneori punem graba (strică treaba 🙂 ) mai presus de orice şi intrăm – fără să ne dăm seama – într-un cerc vicios care ne consumă iremediabil. E bine să mai tragem şi aer în piept. Măcar câteodată, la diferite intervale de timp.
Gânduri bune şi o primăvară frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Lisandru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Noi singurei, de bunăvoie și nesiliti de nimeni dăm voie asediului să ne acapareze, să ne strângă și să ne…miceasca eventual. Timp ar fi, dacă nu l-am alunga. Tot noi..
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Suntem şi asediaţi, şi vinovaţi de acest asediu nesfârşit. 🙂 Paradoxal.
Starea „pe fugă” devine o a doua natură…
ApreciazăApreciat de 1 persoană