Bărbatul pare nehotărât. Să traverseze sau nu? Se uită la ceas, priveşte în stânga, priveşte în dreapta, face un pas. Renunţă. Culoarea roşie a semaforului elimină orice interpretare, iar alaiul nefârşit al maşinilor este neîndurător cu pietonii care ar simţi nevoia să încalce regulile de circulaţie. Bărbatul îşi aprinde o ţigară, în timp ce o bătrânică îl priveşte cu reproş. Sunt afară, cucoană, am voie! Verde. Bătrânica traversează, ţanţoşă, poate că se vizualizează în tinereţea demult apusă, atunci când privirile masculilor îi mângâiau coapsele ademenitoare. Bărbatul pufăie la marginea bulevardului, privind trecătorii care îşi plimbă gândurile neştiute. Dorurile. Mirările. Fluturaşii de salariu. Nemulţumirile. Mulţi sunt încruntaţi. Sau dau senzaţia că sub frunte se ciocnesc idei contradictorii. Roşu. De partea cealaltă a bulevardului, o femeie ţine de mână un băieţel cu plete de fetiţă. Băiatul duce în lesă un beagle. Căţelul se smuceşte, demn reprezentant al rasei sale energice. Bărbatul îşi priveşte ceasul. Din nou. Nerăbdare? Atunci de ce amână traversarea bulevardului? Un bulevard e un bulevard. Nu un ocean, nu o viaţă, nu neapărat un alt capitol dintr-o viaţă oarecare. Nehotărâre? S-a rătăcit în acest oraş apăsat de nori agasanţi? A greşit drumul şi lasă nedumerirea să îl macine? Îl privesc. Îşi dă seama că îl privesc. Ce te uiţi, domnule? Pare că vrea să întrebe, însă nu o face. Semăn cu el. Câteodată nu-mi mai pleacă picioarele de pe loc. Nici ele nu ştiu de ce. Şi nici eu. Verde. Stăm. Pe lângă noi trec alte destine, iar unul dintre ele are urechi clăpăuge, pufneşte şi se smuceşte într-o lesă. Băieţelul mă ocoleşte ca pe o statuie aflată nelalocul ei. Îi fac cu ochiul, iar maică-sa îmi aruncă o privire încruntată.

♣ Cristian Lisandru