2016-03-16 22.34.34Firește, câteodată visez că sunt şi eu un acrobat, simţindu-mă extraordinar sub cupola circului şi încercând să zbor pe deasupra tuturor îndoielilor. Dar mă prăbușesc ca o copilărie pierdută în mijlocul unei arene uriașe, iar un fost profesor universitar – reprofilat şi plătit acum doar pentru a rupe bilete la intrare – îmi transmite, clătinând din cap, că n-am carisma necesară vedetelor de cursă lungă şi ar fi momentul ideal pentru a mă obişnui cu indiferenţa conurilor de umbră. Ridic din umeri, făcând pe niznaiul, el zâmbeşte, acrobaţiile au o viaţa atât de scurtă, până şi aplauzele sunt din ce în ce mai firave, mai îndepărtate, ca şi cum nu ar dori decât să închidă o paranteză. Gust pericolul, îl primb pe limbă, pe urmă îl iau pe dom` profesor şi mergem împreună la o bere, socializăm cu alte personaje fugite dintre paranteze, vorbim despre circ, despre viaţă, despre culisele unde cineva mătură ghemotoace de hârtie, chiştoace, ambalaje de napolitane şi cereri de concediu fără plată.

♣ Cristian Lisandru