Cronica ZiZi sTop – „Feli – Cine te crezi?”

Înduioşătoarea poveste de astăzi debutează abrupt, fără ocolişuri, poate fiindcă viaţa e scurtă şi timpul costă bani. Eroina în cauză nu ştie, dar ştie, aşa că ne aflăm, de la bun început, în faţa unui paradox evident.

Nu ştiu de ce insişti
De ce te porţi aşa
Oricum ştiu că în viaţa ta e încă cineva
De ce mai eşti aici
Dacă nu mă iubeşti
Spune-mi ce crezi

El, personajul negativ, maleficul reprezentant al sexului puternic şi înşelător, insistă şi se poartă într-un anume fel pe care îl bănuim a fi lamentabil. Ea nu înţelege insistenţele partenerului (nici noi nu avem habar despre ce e vorba – ar fi fost utile unele lămuriri; poate că el insistă să fie plătite facturile; sau insistă să ducă şi ea gunoiul la ghenă; ori insistă să primească şi ciorbă de văcuţă la masa de prânz), însă ştie că în viaţa acestuia – de la o vreme, nu cunoaştem cu precizie momentul – a apărut cineva. În astfel de condiţii, „De ce mai eşti aici dacă nu mă iubeşti”? devine o întrebare legitimă.

Spune-mi ce crezi
De fapt, spune-mi ce vrei, ce urmăreşti
Totul era atât de sigur
Aveai o viaţă dublă
N-ai simţit cum trece timpu’
Pentru tine a fost simplu, poate…

Maleficul este chestionat de o femeie rănită în amorul propriu. De fapt, după cum vom observa de-a lungul întregului monolog versificat, ea vorbeşte singură, fiindcă respectivul bărbat prins cu alta-n pat/viaţă nu dă nicio replică. Totuşi, întrebându-l ce crede sau ce urmăreşte, eroina noastră pare a se afla face to face cu împricinatul. Altfel ar fi zadarnic să pună doar întrebări la care nu răspunde nimeni, plus că a vorbi precum televizorul poate induce concluzii medicale întristătoare. Iar Înşelătorul ar putea profita de ele.
Ea a fost luată prin surprindere de ieşirea lui în decor. „Totul era atât de sigur”. Nimic nou sub soare, inerţia conjugală e de vină, exact atunci când îţi spui că totul este ok şi nimic nu te poate surprinde se întâmplă să te loveşti de crunta realitate. „Aveai o viaţă dublă/N-ai simţit cum trece timpul/Pentru tine a fost simplu…” Nu ştim cât de simplu a fost pentru acest Casanova mediatizat intens. A face faţă cu succes dorinţelor financiare şi trupeşti – pe două fronturi – nu e chiar la îndemâna oricui. Dar iată că el s-a descurcat, trăind o viaţă dublă şi bucurându-se de farmece multiplicate.
Credeam că eroina îi va da papucii acestui teribilist, plecând de la premisa că mândria feminină nu poate fi reparată cât ai zice „mami, te iubesc, iartă-mă!” Spre surpriza noastră, însă, ea este decisă să lupte:

Şi nu te las
Şi nu te las
Locul tău e lângă mine
Să mă ajuţi la…
La orice pas, eu nu te las
Nu-s planul doi
Tu nu vezi
Cine te crezi

Ăstuia trebuie să îi intre minţile în cap, e clar. Fata nu are de gând să-l lase, nu va accepta o despărţire, mai ales că locul lui – aflăm şi noi – este lângă ea. Pentru a o ajuta la… „La orice pas”. Ceea ce se traduce prin a o susţine permanent. La spălat rufele. La mestecat în mămăligă. La ales ţoale prin mall. La curăţenie. La rezolvarea unor mistere ancestrale. Indiferent despre ce ar fi vorba, ea nu-l lasă în grija/braţele alteia. Şi asta pentru că, meditând la relaţia lor, printre lacrimi şi suspine, înşelata a ajuns la concluzia că nu poate rămâne în planul secund. Şi, în acest moment, răbufneşte: „Cine te crezi”? Chiar aşa, teribilistule, cine te crezi? Întrebarea noastră, ca şi a eroinei, rămâne de-a pururi una retorică.
Chiar rănită sufleteşte fiind, fata are puterea de a răsfira nostalgii:

Unde e dragostea, ce o juram cândva
Ce spune inima
Mă vrei pe mine sau pe ea
De ce mai eşti aici
Dacă nu mă iubeşti
Spune-mi ce crezi
De fapt, spune-mi ce vrei
Ce urmăreşti

Înţelegem că fusese vorba despre o dragoste cu năbădăi. Cu jurăminte sub clar de lună sau la lumina lumânărilor parfumate. Lenjerie intimă roşie sau neagră. Muzică suavă în fundal. Asta dacă nu cumva partenerii preferă heavy-metal. Chestie de gust. Ne putem imagina momente de erotism exacerbat, de tensiune sexuală dezlănţuită, de răvăşire profundă a simţurilor etc. O pereche de îndrăgostiţi, nebuni şi frumoşi ca toţi îndrăgostiţii, savurând contopirea sufletească şi trupească. Dar eroina ne readuce cu picioarele pe pământ. „Mă vrei pe mine sau pe ea/De ce mai eşti aici/Dacă nu mă iubeşti”.
Exact, domnule, ce mai stai cu fata dacă nu mai simţi nimic pentru ea? Eşti pe interes? Profiţi de pe urma ei? O scuturi de bani? Adică ea, săraca, e şi întinsă/destinsă şi cu banii luaţi? Totuşi, nu avem argumente care să susţină o asemenea ipoteză de lucru, însă eroina – chiar dacă nu primeşte vreun răspuns – nu renunţă la ideea de a-l ţine pe Casanova lângă ea. Bineînţeles, pentru a o ajuta la fiecare pas. Atunci când trece strada. Când alunecă în baie. Când se dă cu rolele ş.a.m.d.

Şi nu te las
Şi nu te las
Locul tău e lângă mine
Să mă ajuţi la…
La orice pas eu nu te las
Nu-s planul doi
Tu nu vezi, cine te crezi
Hai, cine te crezi.

Totuşi, fată scumpă, dragoste cu sila nu se poate, asta de când lumea. Abandonează-l pe Casanova, nu merită, apelează la machiaj, coafează-te, oferă buzelor ceva ruj, înalţă-te pe tocuri şi la promenadă. Sunt destui, credem, care ar dori să te ajute la… Orice pas, fireşte. 🙂

♣ Cristian Lisandru