noaptea se lepăda de umbre
una câte una
lasciv
fără cuvinte
un înger abia trezit
își spăla fața cu apă rece
sufla în lumânările cerului
mângâia dimineața palidă cu aripi amorțite

s-a mai stins o stea
decupată în ochiul încețoșat al ferestrei
nopțile de dragoste sunt atât de scurte
gândeam înfiorat
părul tău cobora până la pământ
ca o scară de mătase
sub tălpile goale eram chiar eu
întins peste câteva vise absurde

tu pluteai între noapte și zi
ca o umbră nehotărâtă
rămasă în urmă

♣ Cristian Lisandru – 19 noiembrie 2013