Ia să mai lăsăm, domnule, toate ştirile astea pe surse, ia să mai aruncăm la coş nişte zvonuri nefondate, nişte teorii ale conspiraţiei, nişte semne de întrebare. Prea ne dăm în stambă!  Adică Europa nu mai poate de grija noastră, nu mai doarme, nu mai ia calmante, le-a terminat pe toate şi stă cu ochii pe România. Ei, asta nu pot să cred, oricât am fi noi de parteneri europeni… Personajul ridică ochii înspre cerul nevăzut, ca şi cum ar putea să primească o confirmare a celor spuse chiar din partea divinităţii. Apoi îl priveşte crunt pe celălalt. Neprimind vreun răspuns, continuă: Suntem insignifianţi, ce mai tura-vura, nu prezentăm nici interes şi nici potenţial. Ne amăgim. Nişte proşti! Tramvaiul se smuceşte, vatmanul îl apostrofează pe un şofer care s-a plasat pe şine şi nu mai are unde să se dea la o parte din cauza traficului infernal. Uite, vezi? Aşa suntem, ne credem importanţi, ne punem în calea altora… Ia dă-i un brânci, meştere, ia-l în bot! Câţiva călători aprobă, alţii se fac că nu aud nimic. Personajul mustăceşte. Colonie, masă de manevră, proşti numai buni de manipulat. Fleoşc. Ce spune istoria? Că ne-am întors cu curu`, că am schimbat echipa când nu trebuia, că ne-am lins degetele prea devreme… Mai citeşte şi matale, că altfel te prosteşti. Tăcere. Soneria unui telefon mobil ia personajul prin surprindere. Păi da, nu mai trăim fără telefoane. Scrisori nu mai ştim să scriem. Dar suntem primii la petiţii online! Astea iradiază, domnule, bagă canceru-n urechi. Hai să coborâm la prima, mergem pe jos, facem mişcare, mai vorbim despre Europa, că de pe continent nu poate să ne arunce nimeni, oricât am fi de tâmpiţi…

♣ Cristian Lisandru