Nu ne plac viețile celorlalți. Și, în nouăzeci și nouă la sută din cazuri, nici nu încercăm să le înțelegem. Fiecare are ași în mânecă, șapte inimi în „pieptul de aramă”, avantajul de a fi fost mângâiat pe creștet de ursitoare 90-60-90, temperamentale, binevoitoare și, mai ales, providențiale. Fiecare are ceva de spus. Ceea ce, într-o interacțiune normală, poate fi interesant și constructiv. Numai că fiecare vorbește fără a-l auzi pe celălalt. Suntem cei care uită să întrebe „ce mai faci?”, însă de-abia așteaptă să povestească altcuiva ultimele secvențe ale vieții personale. Lipsa auditoriului ne deprimă. Un auditoriu care solicită explicații ne enervează.
PS – aud că sunt iar discuţii referitoare la Construcţia Faraonică intitulată Catedrala Mântuirii (de parcă am fi cel mai păcătos neam din lume, ce să spun…) Neamului. Totul plecând de la un videoclip al celor de la Taxi. Hai să fim serioşi, cine tot trage clopotele astea? Şi pentru cine?
Din piesă – „Azi noapte am avut un vis: Catedrala Mântuirii Neamului românesc era gata. Iar eu m-am dus la catedrală de dimineaţă să-l caut pe Dumnezeu. Nu l-am găsit. Sunt convins că era acolo, dar pur şi simplu nu l-am găsit eu, deşi l-am căutat până şi-n sălile polivalente, si în cele 12 lifturi, şi în parcarea subterană şi în spaţiile auxiliare. Nu l-am găsit, dar nu m-am mirat. Acolo totuşi e o suprafaţă de 11 hectare”.
Subscriu.
♣ Cristian Lisandru
În realitate nouă nu ne place propria viță…și pe drept cuvânt. Din păcate căutăm să ne rezolvăm problemele cu aceiaș minte…care a generat aceste probleme..Este imposibil.
ApreciazăApreciază
Oricum, în ultimă instanţă, rămâne ca tot noi să rezolvăm problemele pe care (tot noi) le generăm… Oricât ar fi de greu. Problemele nerezolvate atârnă precum pietrele de moară.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu vreau să spun că mintea noastră funcționează greșit, atâta timp cât ne generează probleme decizile luate. Această minte plină de prejudecăți, condiționată de educația aflată la toate nivelele, familială, școlară și socială, trebuie TRANSFORMATĂ. Este un proces al CONȘTIENTIZĂRII, a valorificării autenticității și creativității noastre. Reprezimntă ieșirea din turma INCONȘTIENTĂ.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unii vor scoli si spitale, altii vor catedrale…principiul vaselor comunicante, reglajul intre Om si Dumnezeu( prin oameni).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Depinde cine sunt acei oameni care îşi asumă rolul de mediatori între alți oameni şi Dumnezeu. Punctul meu de vedere este clar şi mi-l asum – nu este nevoie de un intermediar între mine şi Dumnezeu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Corect! Pe mine nu ma deranjeaza ca se construiesc catedrale, as dori investitii si in invatamant …dar nu vin! Cine sa doneze?
Eu, in imaginatia mea, vedeam mai frumoasa Catedrala Mantuirii…arhitectural…ceva mai deosebit… Ma frapant…
Relatia intre persoana si Dumnezeu este, zic eu, unica si …foarte partinitoare. Ar fi frumos sa vorbim si sa ascultam intre noi despre asta si nu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si ascultarea face parte din comunicare
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte controversată melodia celor de la „Taxi”. De fapt, pe asta au și scontat.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu sunt controversate numai „căile Domnului”, ci şi ale… muzicii, dacă ţinem cont de toată această „dezbatere” naţională… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Muzica, artele in general, nu pot fi acuzate de nimic, ele apeleaza la metafore in mod constient si subversiv ca sa exprime un mesaj, o stare, un sentiment…e cu dublu tais, macar…fiecare intelege ce crede. 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oricum, se face prea mult tam-tam pe subiectul în cauză. Iar părțile implicate îşi vor păstra părerile, dialogul fiind o iluzie. Însă prea ne aprindem prea uşor. Unii ar ridica ruguri prin piețele publice, ancorați într-un sumbru trecut fiind ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană